Oficialii greci promit alte 400 milioane de euro pentru susţinerea turismului

Guvernul grec va ajuta industria vitală a turismului cu un pachet suplimentar de sprijin financiar în valoare de peste 400 milioane de euro, a anunţat luni ministrul grec al Turismului, Christos Staikouras, transmite Reuters.
AGERPRES - lun, 17 mai 2021, 11:35
Oficialii greci promit alte 400 milioane de euro pentru susţinerea turismului

Grecia, ţară în care turismul este responsabil pentru aproximativ 20% din PIB, şi-a deschis sâmbătă, în mod oficial, sectorul turistic în speranţa de a salva sezonul estival, după ce anul trecut veniturile din turism s-au prăbuşit din cauza restricţiilor introduse pentru combaterea pandemiei de coronavirus, scrie Agerpres.

În 2020, Grecia a cunoscut cel mai slab sezon turistic din ultimele decenii, cu doar şapte milioane de turişti şi venituri de patru miliarde de euro, în scădere semnificativă faţă de recordul de 33 de milioane de vizitatori şi venituri de 18 miliarde de euro în 2019. În aceste condiţii, PIB-ul Greciei a suferit o contracţie de 8% anul trecut.

„Va exista un plan de sprijin ţintit pentru turism. Este estimat să coste peste 400 milioane de euro”, a declarat Christos Staikouras pentru un post de radio. Staikouras a precizat că noi detalii cu privire la acest plan de sprijin vor fi anunţate în momentul în care Guvernul de la Atena îşi va finaliza planurile.

Autorităţile de la Atena au injectat deja 39 de miliarde de euro pentru a proteja companiile şi muncitorii din diferite sectoare, inclusiv din turism, de efectele pandemiei şi a promis că va retrage treptat măsurile de sprijin.

Începând de vineri, Grecia a ridicat restricţiile şi a redeschis muzeele şi faimoasele bijuterii arheologice, inclusiv vechea Acropolă din Atena. Aceasta după ce, la începutul acestei luni, Grecia a redeschis restaurantele după o pauză de şase luni. Turiştii străini vor putea să viziteze Grecia cu condiţia să fie vaccinaţi sau să prezinte un rezultat negativ la un test COVID-19.

Te-ar mai putea interesa și
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația pentru construcția lotului 3 al Drumului Expres Arad - Oradea. Amintim......
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
Uniunea Europeană (UE) intenţionează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diferite criterii, ...
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Premier Energy Furnizare, unul dintre marii furnizori de energie electrică pentru clienții casnici, a transmis clienților ...