AFP: Cehii, confruntaţi cu recesiunea, sunt bântuiţi de spectrul datoriilor

Cehii, confruntaţi cu recesiunea din 2011, resimt în număr tot mai mare dificultăţile de plată a datoriilor, după ce s-au lăsat seduşi cu uşurinţă în anii de creştere economică de ofertele tentante de creditare, relatează AFP.
Economica.net - mar, 23 apr. 2013, 14:05
AFP: Cehii, confruntaţi cu recesiunea, sunt bântuiţi de spectrul datoriilor

Astfel, afacerile recuperatorilor de credite nu au mers niciodată mai bine, iar aceştia se întrec în oferte şi promovarea serviciilor.

Potrivit datelor oficiale, circa 2,9 milioane de cehi, respectiv unul din patru, aveau contractat un împrumut, anul trecut.

„Datoria este tot mai mult prezentă în economia cehă, care se apropie în această privinţă de Europa Occidentală”, a declarat David Marek, analist şef la compania Patria Finance.

Creditele au devenit atractive în momentul în care banca centrală a redus în 1998 dobânda de politică monetară sub pragul psihologic de 10%.

Cinci ani mai târziu, această dobândă era de 2%. Combinată cu creşterea economică şi şomajul redus, situaţia a pregătit terenul pentru un boom al creditelor.

„Oamenii au profitat de împrumuturi pentru a cumpăra orice, de la cadouri de Crăciun la vacanţe”, a declarat Tomas Vrana, avocat şi fondator al unei companii de recuperare a creanţelor, Exekuce.cz.

În intervalul 1993-2003, împrumuturile populaţiei au crescut de la 84,5 miliarde de coroane (3,27 miliarde euro) la 195,7 miliarde de coroane (7,57 miliarde euro).

În 2012, cu economia aflată în recesiune de un an şi cu şomajul în creştere, datoriile populaţiei erau de 53 de miliarde de euro.

Economia cehă, puternic dependentă de industria auto ş ide exporturi, s-a contractat anul trecut cu 1,3%. Potrivit băncii centrale, recesiunea va continua şi în acest an, cu un declin de 0,3% al PIB, urmând ca anul viitor să se înregistreze un avans de 2,1%.

Rata creditelor de consum neperformante a depăşit 10% în 2012, obligând băncile să majoreze costurile de împrumut la un nivel mediu de 15%, în timp ce dobânda cheie a băncii centrale este de 0,05%, cel mai redus nivel de la obţinerea independenţei Cehiei, în 1993.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...