PSD a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu numirile șefilor interimari ai SRTv și SRR

Partidul Social Democrat a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu Hotărârile Parlamentului privind numirea directorilor generali interimari ai SRTv şi SRR.
AGERPRES - mar, 18 mai 2021, 18:26
PSD a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu numirile șefilor interimari ai SRTv și SRR

În sesizările depuse, PSD menţionează că Hotărârile Parlamentului prin care a fost numită Ramona Săseanu director general interimar, la Societatea Română de Televiziune şi, respectiv, Liviu Popescu director general interimar la Societatea Română de Radiodifuziune au fost emise cu încălcarea art. 1 alin. (2) şi (5) din Constituţie.

Social-democraţii consideră că nu au fost întrunite condiţiile prevăzute de lege în privinţa numirii celor doi, încălcându-se şi alin. (3) şi (5) ale art. 1 din Legea fundamentală, care prevăd că România este stat de drept, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.

Ramona Săseanu şi Liviu Popescu au fost numiţi pe 11 mai, de Parlament, directori generali interimari ai SRTv, respectiv SRR, după ce plenul a respins rapoartele de activitate şi conturile de execuţie bugetară pe anii 2017, 2018, 2019, ceea ce a dus de demiterea Consiliilor de Administraţie ale celor două societăţi.

„În mod abuziv, deşi ora era înaintată, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului au hotărât convocarea Birourilor permanente reunite în vederea sesizării celor două comisii de specialitate ale Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru a dezbate propunerea de numire a unui director general interimar al Societăţii Române de Televiziune. La insistenţele Grupului parlamentar PSD a fost acordat un termen foarte scurt, contrar tuturor cutumelor parlamentare, de o oră pentru a oferi posibilitatea altor candidaţi să-şi depună candidatura. Împotriva dispoziţiilor regulamentare şi legale, comisiile în aceeaşi zi au înaintat avizul comun prin care au analizat trei candidaturi depuse şi au propus plenului reunit, numirea în funcţia de director general interimar a doamnei Ramona Săseanu”, se arată în contestaţia PSD depusă împotriva numirii Ramonei Săseanu interimar în fruntea SRTv.

O motivaţie similară a fost exprimată de PSD în contestaţia depusă împotriva numirii lui Liviu Popescu în funcţia de director general interimar al SRR.

Potrivit documentelor trimise de social-democraţii la CCR, la SRTv şi SRR au fost numiţi directori generali interimar „prin interpretarea greşită a legii şi încălcarea acesteia”.

„Singura prevedere legală aplicabilă situaţiei din data de 11 mai 2021 ar fi fost încadrarea în art. 46 alin (7), întrucât au fost respinse de către plenul reunit al Parlamentului rapoartele de activitate şi de execuţie bugetară, fiind necesară, ulterior, declanşarea procedurii de numire a unui nou Consiliu de Administraţie a Societăţii Române de Televiziune, fără a avea posibilitatea conferită de textul legal de a numi un director general interimar de către plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului. Nimic nu a împiedicat majoritatea ca, în cadrul unui Birou permanent reunit, să declanşeze această procedură, cu atât mai mult cu cât cvorumul de şedinţă a fost îndeplinit. În schimb, a fost numit un director general interimar prin interpretarea greşită a legii şi încălcarea acesteia”, se mai arată în contestaţia privind numirea de la SRTv, un argument similar fiind şi în contestaţia privind numirea de la SRR.

În 11 mai, Parlamentul a decis numirea Ramonei Săseanu, propusă de PNL, în funcţia de director general interimar al Societăţii Române de Televiziune, cu 240 voturi pentru şi 135 împotrivă. De asemenea, Liviu Popescu, propus de USR PLUS, a fost numit de Parlament director general interimar al Societăţii Române de Radiodifuziune cu 237 voturi pentru şi 134 împotrivă.

Te-ar mai putea interesa și
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor diplomatice în investigaţiile care caută să elucideze......
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...
TikTok anunță că a luat măsuri pentru protejarea integrității alegerilor în România. Platforma colaborează cu ONG-ul Funky Citizens în acest demers
TikTok anunță că a luat măsuri pentru protejarea integrității alegerilor în România. Platforma colaborează cu ONG-ul ...
TikTok anunță că își reafirmă angajamentul, în contextul alegerilor prezidențiale și parlamentare din România, ...
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Guvernul de la Berlin a dat vineri de înţeles că Germania nu-l va aresta pe premierul israelian Benjamin Netanyahu dacă ...