Corina Popescu, directorul general al Electrica, a fost aleasă în funcția de vicepreședinte al Eurelectric

Corina Popescu, CEO Electrica S.A, a fost aleasă astăzi vicepreședinte al Eurelectric, asociație ce reprezintă peste 3.500 de companii de producție, distribuție și furnizare a energiei electrice din Uniunea Europeană.
Ion Dobreanu - joi, 20 mai 2021, 19:59
Corina Popescu, directorul general al Electrica, a fost aleasă în funcția de vicepreședinte al Eurelectric

Ea va face parte din echipa noului președinte ales al Eurelectric, Jean Bernard Levy, directorul general al Grupului francez de utilități EDF, și va ocupă funcția de vicepreședinte, alături de Leonhard Birnbaum, CEO al companiei de furnizare a energiei electrice E.ON Germania.

„Prezența în conducerea uneia dintre cele mai prestigioase și importante asociații ce reprezintă sectorul energetic la nivel european este o mare onoare pentru mine, dar și o mare responsabilitate. Eurelectric este principalul partener de dialog al Comisie Europene pentru sectorul energetic, iar conducerea asociației reprezintă interesele tuturor membrilor săi. Prezența unui român în conducerea Eurelectric pune România pe harta celor mai importanți actori din acest domeniu la nivel comunitar.

Schimbările climatice nu mai reprezintă doar o dezbatere științifică, iar efectele negative ale acestora se pot vedea în viața noastră de zi cu zi. Tocmai de aceea cred că oamenii sunt conștienți de necesitatea acțiunilor imediate pentru combaterea schimbărilor climatice. În fața unui proces care are ca scop dezvoltarea sustenabilă a societății în care trăim, informarea populației are o importanță majoră, în special în țări care nu sunt suficient de puternice din punct de vedere economic pentru a susține o tranziție lină. Obiectivele ambițioase în materie de mediu ale Pactului ecologic european vor putea fi realizate doar printr-un efort comun si un schimb continuu de experiență între statele care au aderat la Green Deal si care s-au angajat la așezarea propriilor economii și societăți pe o traiectorie durabilă” a declarat Corina Popescu, cu ocazia alegerii sale în bordul Eurelectric.

Misiunea Eurelectric, considerat principalul partener al Comisiei Europene pe probleme energetice, este aceea de a contribui la dezvoltarea si creșterea competitivității industriei energiei electrice si de a asigura o reprezentare eficienta a industriei in rândul partenerilor strategici si o promovare a rolului unui mix energetic cu emisii reduse de carbon în evoluția societății.

Corina Popescu ocupă funcția de director general al companiei Electrica pentru o perioadă de 4 ani, începând cu anul 2019, anterior ocupând funcția de director general al Societății de Distribuție a Energiei Electrice Muntenia Nord, parte a Grupului Electrica.

Începând cu anul 2007, și-a desfășurat activitatea în sectorul privat în cadrul Grupului E.ON România și al Grupului OMV Petrom. Între 2015 și 2017, Corina Popescu a ocupat poziția de Secretar de stat în Ministerul Energiei, perioadă în care a făcut parte și din Consiliul de Administrație al Electrica SA. Începând cu 1 mai 2017, a fost numită în Directoratul Transelectrica, iar in perioada iunie 2017 – aprilie 2018 a fost președintele Directoratului Transelectrica.

Te-ar mai putea interesa și
AROBS a încheiat două contracte de Market Maker cu Raiffeisen și InterCapital Securities
AROBS a încheiat două contracte de Market Maker cu Raiffeisen și InterCapital Securities
Conducerea AROBS Transilvania Software S.A. a informat astăzi investitorii de la Bursa de Valori București că a semnat două contracte de servicii de Market Maker cu Raiffeisen Bank Internațional......
Ministrul Finanțelor Tanczos Barna: În momentul de față nu iau în calcul nicio majorare de impozite și taxe
Ministrul Finanțelor Tanczos Barna: În momentul de față nu iau în calcul nicio majorare de impozite și taxe
Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a declarat vineri că nu vrea să crească taxele și impozitele în acest an, în ...
Un nou sistem de rachete Patriot pentru România. Pentagonul a acordat contractul de înlocuire a sistemului donat Ucrainei. Termenul contractului este 2029
Un nou sistem de rachete Patriot pentru România. Pentagonul a acordat contractul de înlocuire a sistemului donat Ucrainei. ...
Departamentul Apărării din Statele Unite a alocat un contract de 946 de milioane de dolari companiei de armament Raytheon ...
Târgul de Crăciun de la Sibiu a atras în această ediție aproximativ 500.000 de vizitatori, în special turiști români – organizator
Târgul de Crăciun de la Sibiu a atras în această ediție aproximativ 500.000 de vizitatori, în special turiști români ...
Ediţia din această iarnă a Târgului de Crăciun de la Sibiu a depăşit estimările organizatorilor mulţumită vizitatorilor ...