Arctica s-a încălzit de trei ori mai repede decât restul Pământului din 1971

Arctica s-a încălzit de trei ori mai repede decât restul Pământului din 1971, mai mult decât se credea până acum, potrivit unui raport al Programului de Monitorizare şi Evaluare a Arcticii (AMAP) publicat joi, relatează AFP.
AGERPRES - vin, 21 mai 2021, 09:56
Arctica s-a încălzit de trei ori mai repede decât restul Pământului din 1971

Fiecare fracţiune de grad contează: probabilităţile ca banchiza să dispară complet vara – înainte de a se forma din nou în timpul sezonului de iarnă – sunt de zece ori mai mari dacă temperatura pe Terra creşte cu 2 grade Celsius în loc de 1,5 grade Celsius, obiectivele stabilite prin Acordul de la Paris.

Aceste date alarmante figurează într-un raport actualizat al AMAP privind schimbările climatice din regiunea arctică, publicat cu ocazia unei reuniuni ministeriale a Consiliului Arctic care reuneşte în această săptămână, la Reykjavik, ţările riverane regiunii.

„O actualizare importantă este faptul că, între 1971 şi 2019, creşterea medie anuală a suprafeţei Arcticii (terestre şi oceanice) a fost de trei ori mai mare decât creşterea mediei globale în aceeaşi perioadă. Acest lucru este mai mult decât s-a evidenţiat în evaluările precedente ale AMAP”, au afirmat autorii.

Actualizarea anterioară, publicată în 2019, a indicat că încălzirea în Arctica a fost „mai mult decât dublă faţă de media globală”, un decalaj mai accentuat iarna.

În mai puţin de jumătate de secol, din 1971 până în 2019, temperatura medie anuală în această regiune nordică a urcat cu 3,1 grade Celsius, în timp ce planeta se încălzea cu 1 grad Celsius, potrivit documentului actualizat publicat joi.

„În majoritatea scenariilor de emisii (de gaze cu efect de seră), marea majoritate a modelelor (…) că, până în 2050, Arctica va fi practic fără gheaţă pentru prima dată în septembrie, luna în care gheaţa este de obicei la cel mai scăzut nivel, adaugă autorii.

„Probabilitatea unei veri arctice fără gheaţă (marină) este de zece ori mai mare în scenariul unei încălziri globale de 2 grade Celsius decât în cazul unui scenariu de 1,5 grade Celsius”, subliniază aceştia.

Potrivit proiecţiilor menţionate în raport, se aşteaptă ca, până la sfârşitul secolului, temperaturile medii din Arctica să crească între între 3,3 grade Celsius şi 10 grade Celsius peste media lor din perioada 1985-2014, cifra exactă depinzând de volumul de viitoare emisii de gaze cu efect de seră.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Finanţelor a împrumutat marţi 500 de milioane de lei de la bănci
Ministerul Finanţelor a împrumutat marţi 500 de milioane de lei de la bănci
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, marţi, 500 de milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a......
Deficit bugetar de 6,19% din PIB la 10 luni. Suma totală depășit 100 de miliarde de lei
Deficit bugetar de 6,19% din PIB la 10 luni. Suma totală depășit 100 de miliarde de lei
Deficitul bugetar a depășit 100 de miliarde de lei și a urcat la 6,19% din Produsul Intern Brut (PIB), după primele ...
Soldul creditelor ipotecare a crescut de patru ori în ultimii 16 ani. Ponderea acestora în PIB în  este estimată la 6,7% comparativ cu media europeană de 40%
Soldul creditelor ipotecare a crescut de patru ori în ultimii 16 ani. Ponderea acestora în PIB în este estimată la 6,7% ...
În 16 ani, soldul creditelor ipotecare a crescut de la 5,7 miliarde de euro la 21,7 miliarde de euro. 88% dintre creditele ...
Rusia: Ucraina este un stat eşuat, iar Republica Moldova merge pe aceeaşi cale
Rusia: Ucraina este un stat eşuat, iar Republica Moldova merge pe aceeaşi cale
Ucraina, "un stat eşuat", s-a lăsat sedusă de integrarea europeană şi a devenit principala unealtă a SUA împotriva ...