CNCAV: O nouă tranşă de vaccin AstraZeneca a ajuns în ţară

O nouă tranşă de vaccin Vaxzevria (AstraZeneca) a intrat în ţară, iar cele 108.000 doze vor ajunge, luni, la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară "Cantacuzino", anunţă Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).
AGERPRES - Dum, 23 mai 2021, 11:52
CNCAV: O nouă tranşă de vaccin AstraZeneca a ajuns în ţară

Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în Bucureşti pe cale terestră.

Dozele vor fi depozitate la Centrul Naţional de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel naţional.

Centrul Naţional de Stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19 din cadrul Institutului „Cantacuzino” este
complet autorizat şi avizat de către Autoritatea Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea naţională care are competenţă în domeniul medicamentului de uz uman, arată sursa citată.

Până în prezent, România a recepţionat 2.330.880 doze de vaccin produse de compania farmaceutică AstraZeneca, iar începând cu data de 15 februarie 743.956 au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei.

Te-ar mai putea interesa și
GM este tot mai aproape de intrarea în Formula 1 – surse Reuters
GM este tot mai aproape de intrarea în Formula 1 – surse Reuters
O variantă de echipă sprijinită de General Motors pentru a intra în Formula 1 drept cea de-a 11-a echipă în sezonul competiţional 2026 este foarte probabil să reuşească după ce a fost......
An complicat pentru producătorii de ciocolată, iar o parte dintre produse apar cu înlocuitori periculoși pentru sănătate
An complicat pentru producătorii de ciocolată, iar o parte dintre produse apar cu înlocuitori periculoși pentru sănătate
60.000 de tone de ciocolată procesează anual România în acest moment, în creștere față de anii trecuți. Dar experții ...
EXCLUSIV Finanțele, despre posibilitatea ca România să piardă miliardele din fonduri europene: S-a apreciat că măsurile nu sunt suficiente. Creșteri de taxe și impozite, la orizont
EXCLUSIV Finanțele, despre posibilitatea ca România să piardă miliardele din fonduri europene: S-a apreciat că măsurile ...
Economica scria recent, în exclusivitate, că România va pierde miliardele din fonduri europene, dacă nu va aplica măsuri ...
Pronunțarea sentinenței împotriva lui Trump în dosarul Stormy Daniels a fost amânată până la o dată neprecizată
Pronunțarea sentinenței împotriva lui Trump în dosarul Stormy Daniels a fost amânată până la o dată neprecizată
Judecătorul în procesul lui Donald Trump de la New York în legătură cu o plată făcută actriţei de filme porno Stormy ...