Italia este aproape de un acord cu Uniunea Europeană privind noua Alitalia

Italia este aproape de un acord cu Uniunea Europeană privind înfiinţarea unui nou operator naţional, în locul companiei aeriene Alitalia SpA aflate în faliment, a anunţat duminică publicaţia Il Messaggero, transmite Bloomberg.
AGERPRES - lun, 24 mai 2021, 09:38
Italia este aproape de un acord cu Uniunea Europeană privind noua Alitalia

Săptămâna viitoare, UE ar putea aproba oficial înfiinţarea noii companii, chiar dacă în ultimele săptămâni discuţiile dintre autorităţile de la Roma şi Comisia Europeană privind planificata repornire a operatorului aerian au fost deosebit de dificile, susţine Il Messaggero.

Oficialii de la Bruxelles cer o separare clară între activele şi personalul companiei falimentare, iar noua companie ar urma să fie cunoscută sub numele Italia Trasporto Aereo SpA, sau ITA.

Iniţial, compania ar urma să aibă între 4.500 şi 5.000 de angajaţi şi aproximativ 55 – 60 de aeronave, conform publicaţiei italiene. UE cere ca operatorul aerian să nu deţină o participaţie majoritară în activităţile de mentenanţă şi serviciile de handling ale ITA.

Operatorul este în discuţii cu Deutsche Lufthansa AG şi Delta Air Lines Inc pentru încheierea unor parteneriate comerciale, a precizat Messaggero.

Odată un jucător important în industria transportului aerian european, în ultimii ani Alitalia a avut de suferit de pe urma competiţiei trenurilor de mare viteză şi a transportatorilor low-cost, care au diminuat cota de piaţă şi profiturile sale.

În 2019, compania a deservit sute de destinaţii din întreaga lume, transportând aproximativ 20 de milioane de pasageri de la hubul său principal din Roma şi de la alte aeroporturi din Italia.

De la începutul pandemiei, Alitalia a înregistrat un declin semnificativ al serviciilor sale, ceea ce a avut ca rezultat pierderi operaţionale.

În 2017, Alitalia a fost plasată sub administrare specială, după ce salariaţii au respins un plan de restructurare ce viza reducerea efectivelor şi a salariilor. Compania supravieţuieşte datorită creditelor acordate de statul italian.

Te-ar mai putea interesa și
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit pe Ciolacu cu 2.742 de voturi
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit ...
Site-ul Autorităţii Electorale Permanente, prezenta.roaep.ro, indică luni centralizarea 100% a proceselor verbale la primul tur al alegerilor prezidenţiale....
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Liderul PNL Botoşani, Valeriu Iftime, consideră că preşedintele României, Klaus Iohannis, are o vină "enormă" în ...
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel intenţionează să renunţe la 5.000 de angajaţi până în 2030 şi la încă 6.000 prin vânzarea ...
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) ...