VW a confirmat miercuri ţinta unui profit operaţional anual similar cu cel din 2012. Titlurile VW au urcat cu 4,5%, cea mai mare creştere din aproape patru luni, în urma informaţiei.
„Afacerile din primul trimestru au fost dominate de mediul economic dificil. Pieţele au fost inactive, în special în Europa şi nu în ultimul rând în Germania. Suntem însă încrezători că activităţile se pot accelera în restul anului”, a declarat directorul general al VW, Martin Winterkorn.
Profitul net al VW a coborât cu 38%, la 1,95 miliarde de euro, iar veniturile s-au redus cu 1,6%, la 46,6 miliarde de euro.