Noile agenţii au fost deschise în Bucureşti, Iaşi, Constanţa, Cluj-Napoca, Hunedoara, Baia Mare, Galaţi, Reşiţa, Focşani şi Rovinari.
Cele mai multe agenţii noi sunt deschise în mall-uri, zona comercială pe care compania a vizat-o pentru deschiderea a peste 60% din spaţiile de vânzare în ultimii trei ani.
Eurolines şi-a propus ca până la finalul anului 2014 să ajungă la un număr de 100 de agenţii de turism în toată țara.
„Unul dintre obiectivele noastre prioritare pentru anul acesta rămâne lărgirea şi dezvoltarea reţelei de distribuţie sub cele două branduri TUI Travel Center şi Eurolines. Investiţiile prioritare rămân cele în sesiunile de training pentru echipele de consultanţi de turism şi pentru deschiderea noilor agenţii. Investiţia pentru un punct de lucru se ridică la 30.000 euro”, a declarat într-un comunicat Dragoş Anastasiu.
Odată cu extinderea reţelei de agenţii, numărul de consultanţi de turism a crescut, ajungând la 210 în prezent, faţă de 145 în aceeaşi perioadă a anului trecut. Per total, acum în grupul Eurolines lucrează 480 de angajaţi, faţă de 400 în aprilie 2012.
La nivel de grup, în trimestrul I cifra de afaceri a crescut cu 40%, de la 51,9 milioane de lei la 72,5 milioane de lei. Ponderea
Grupul Eurolines, din care fac parte 18 companii din România, Germania şi Republica Moldova, a încheiat anul 2012 cu o cifră de afaceri de 243 milioane de lei, faţă de 183,2 milioane de lei în 2011.