Noul magazin din Timișoara este situat pe Strada Chimiștilor nr. 5-9, și are o suprafață totală de peste 6.500 de metri pătrați, dintre care peste 3.900 de metri pătrați sunt destinați spațiului interior de vânzare.
Cu ocazia deschiderii vor avea loc reduceri și promoții speciale. La vitrina asistată din interiorul magazinului va fi prezent un chef, care va găti diverse preparate și va oferi recomandări. Clienții vor avea ocazia să stea de vorbă și cu un somelier, care îi va ajuta cu sfaturi pe toți cei care trec pragul raionului de vinuri. În plus, în parcarea magazinului va fi organizat un eveniment special, antrenant, pentru copii, cu activități diverse care vor stârni interesul celor mici într-un mod amuzant și creativ.
Programul de lucru va începe de la 06:30 și se termină la 23:00, de luni până sâmbătă, și de la 7:00 și până la 22:00 duminică.
Magazinul are o parcare cu 305 locuri, din care 12 sunt destinate persoanelor cu dizabilități, 8 pentru părinți și 16 rasteluri pentru biciclete. Noua locație dispune și de o stație e-charge de încărcare rapidă a mașinilor electrice.
Hipermarketul este prevăzut cu 10 case de marcat standard, din care una dedicată persoanelor cu dizabilități și alte 6 case express tip self-service.
Magazinul dispune de un raion cu pește proaspăt, raion extins de legume și fructe, vitrină cu servire asistată – cu o lungime de 22,5 metri, pentru a acomoda o varietate mare de produse proaspete – brutărie, raion de produse congelate, alimente de bază, dulciuri, băuturi, produse nealimentare și drogherie. În exterior, la punctul Grill, clienții sunt așteptați cu un meniu extins de mâncăruri gustoase gata preparate.
În galeria comercială, clienții au acces și la o pizzerie, cofetărie, farmacie, un pet shop și un punct de accesorii GSM.
Pentru a încuraja comportamentele ecologice în rândul clienților, magazinul cu numărul cinci din Timișoara integrează și infrastructuri de reciclare pentru clienți și oferă astfel:
• Un automat de colectare tip self-service, instalat în parcare, pentru colectarea ambalajelor precum PET-uri (cu volum de până la 3 litri), sticlă și doze de aluminiu (cu volum de până la 1 litru), în schimbul cărora clienții primesc cupoane de reducere.
• Prima infrastructură de colectare și reciclare a produselor de îngrijire personală și a locuinței este instalată la intrarea în magazin sub forma de broscuță și delfin. Aici, în containerele sub formă de broscuță țestoasă și delfin, clienții pot depune pentru reciclare ambalajele ale produselor de îngrijire personală sau de curățenie și vor primi drept răsplată cupoane cu 50% reducere pentru cumpărarea altora noi, la alegere din produse selecționate, conform campaniei lunare. Clienții pot depune sticle goale din plastic de șampon, balsam, gel de duș, cremă de corp, de față sau de mâini, apă de gură sau de săpun lichid, dar și recipiente goale de produse de curățenie, precum detergenți de haine sau de vase, soluții de curățare a bucătăriei, băii, pardoselii sau geamurilor. Voucherele se ridică de la Biroul de Informații din magazin.
• Containere pentru reciclare măști de unică folosință – clienții vor avea la dispoziție două containere speciale unde vor avea posibilitatea să recicleze măștile de unică folosință, ce vor fi apoi colectate, eliminate din mediu și valorificate energetic, în cadrul unui proiect pilot de mediu, inițiat de organizația „Orașul Meu, Culorile Mele”, cu sprijinul Kaufland România. Vor putea fi colectate patru tipuri de măști: măștile de plastic de unică folosință, măștile FFP2, numite și N95, măștile FFP3 și măștile chirurgicale, dacă nu provin dintr-un mediu medical. Nu vor putea fi colectate măști din material textil, confecționate acasă sau alte articole de protecție, deșeuri periculoase (ascuțite, inflamabile, reactive, corozive, toxice, infectate sau patogene), deșeuri medicale, baterii, recipiente sub presiune sau sticlă spartă.
Magazinul oferă toate măsurile sporite de protecție și prevenție împotriva Covid-19 necesare în această perioadă.
Astfel:
• Toate suprafețele de contact și obiectele des utilizate de clienți și angajați, toaletele și spațiile comune sunt dezinfectate frecvent;
• Magazinul este dotat cu stații cu dezinfectant de mâini gratuit;
• Casele de marcat sunt dotate cu geamuri de protecție din plexiglas;
• Pe podeaua din zonele de trafic sunt amplasate benzi care indică
distanța de siguranță de minim 2 metri;
• Toți angajații au echipamente de protecție și cunosc măsurile de prevenție, având la dispoziție și o linie telefonică specială pentru informare corectă și completă;
• În magazin sunt difuzate și afișate mesaje de informare și reamintire a importanței respectării măsurilor de prevenție;
Despre Kaufland România
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.300 de magazine în 8 țări, 132.000 de angajați și o rețea de 143 de magazine în România.