Profiturile băncilor din SUA au crescut cu peste 29% în primul trimestru din 2021 (FDIC)

Profiturile băncilor din SUA au crescut cu 29,1% în primul trimestru din 2021, comparativ cu precedentele trei luni, după ce creditorii şi-au ajustat în jos aşteptările pentru viitoarele pierderi din împrumuturi, transmite Reuters.
AGERPRES - joi, 27 mai 2021, 10:33
Profiturile băncilor din SUA au crescut cu peste 29% în primul trimestru din 2021 (FDIC)

Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare din SUA (FDIC) a informat că industria bancară americană a înregistrat în primele trei luni din acest an profituri de 76,8 miliarde de dolari, în creştere faţă de 58,3 miliarde de dolari în primul trimestru din 2020 şi faţă de 17,3 miliarde de dolari în perioada octombrie-decembrie 2020, scrie Agerpres.

Trei sferturi din toate băncile, sau 74,8%, au raportat profituri trimestriale nete mai ridicate în primul trimestru din 2021, comparativ cu primele trei luni din 2020, iar ponderea instituţiilor neprofitabile a scăzut de la 7,4% în urmă cu un an la 3,9%.

Preşedintele FDIC, Jelena McWilliams, susţine că datele arată că, în pofida dificultăţilor continue, „industria bancară rămâne rezilientă”.

„Nivelul solid al capitalului şi al lichidităţii sprijină necesităţile de creditare şi ajută la protecţia faţă de potenţialele pierderi”, a adăugat ea.

Datele arată de asemenea că depozitele au crescut cu 635,2 miliarde de dolari, sau 3,6%, faţă de trimestrul precedent, la 18.500 miliarde de dolari.

„Am înregistrat rate record de economisire de la începutul pandemiei de coronavirus (COVID-19), dar această majorare a nivelului depozitelor nu este permanentă. În condiţiile redresării economiei, consumatorii şi oamenii de afaceri încep din nou să cheltuie, deci vom vedea o moderare semnificativă a creşterii nivelului depozitelor”, le-a spus jurnaliştilor un oficial al FDIC.

Activele totale au crescut cu 680,9 miliarde de dolari, sau 3,1%, faţă de trimestrul precedent, la 22.600 miliarde de dolari.

S-au deschis trei noi bănci, 25 de instituţii au fuzionat în primul trimestru din 2021, şi nicio bancă nu a dat faliment, conform datelor FDIC.

Te-ar mai putea interesa și
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După ce andidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi și a câștigat primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, Bursa de la București s-a înroșit, toți......
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
Elena Lasconi a trecut pe poziția a doua în clasamentul rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din România
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Cum vede presa internațională victoria neașteptată a lui Călin Georgescu în fața rivalilor săi.
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Privatul nu este egalul Statului, susține Dragoș Anastasiu, președintele Rethink, un think tank dedicat transformării ...