Drulă: De astăzi, și toată vara, vom circula pe autostrada A2 de la București la Constanța fără șantiere

Șoferii vor putea circula pe Autostrada Soarelui (A2) fără a fi afectați de șantiere în această vară, potrivit ministrului Transporturilor Cătălin Drulă, care a efectuat joi o vizită pe șantierul Podului de la Cernavodă.
Ion Dobreanu - joi, 27 mai 2021, 12:50
Drulă: De astăzi, și toată vara, vom circula pe autostrada A2 de la București la Constanța fără șantiere

„Așa cum am stabilit cu compania de drumuri, toate devierile de trafic de pe A2 au fost încheiate înainte de sezonul estival. La podul de la Cernavodă, lucrările ample de reabilitare au început în martie. Constructorul s-a mobilizat corespunzător și a respectat termenul de redare în trafic așa cum am convenit. Lucrările pe partea carosabilă vor fi reluate în toamnă”, a explicat Drulă pe pagina sa de Facebook.

Pe 24 mai, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a prezentat imagini (foto jos) de pe șantierul Podului de la Cernavodă, unde constructorul român Maristar așternea ultimul strat de asfalt. „Continuă așternerea stratului de uzură (MAS 16m)”, scriau atunci reprezentanții CNAIR.

La finele lunii martie, au început lucrările de reabilitare a Podului de la Cernavodă, situat pe Autostrada A2. Lucrările sunt efectuate de SC MARISTAR COM SRL.

Amintim că pe 25 ianuarie 2021 CNAIR a desemnat câștigătorul procedurii de atribuire a contractului având ca obiect „Realizarea Lucrărilor de Reabilitare a Podului de la Cernavodă, situat pe Autostrada A2, la km 157+600”.

 

Durata contractului este de 24 luni perioada de execuție a lucrărilor, iar perioada de garanție a lucrărilor va fi 60 de luni.

În cadrul contractului de reabilitare a părții rutiere vor fi realizate o serie de lucrări după cum urmeaza: înlocuirea hidroizolației și a căii pe partea carosabilă și trotuare, înlocuire sistem rutier, înlocuirea parapetului pietonal și directional, înlocuirea rosturilor de dilatație, lucrări de reparații cu betoane speciale la placa de suprabetonare a viaductelor de acces și la pile, lucrări de refacere a protecției anticorozive la structura metalică, atât pe podul principal, cât și pe viaductele de acces, etc.

Podul peste Dunăre de la Cernavodă este un pod combinat de cale ferată și șosea, care traversează fluviul Dunărea și împreună cu podul similar de la Fetești, conectează orașul București de Portul Constanta, de asemenea unind Drobogea de Muntenia prin Autostrada A2.

Te-ar mai putea interesa și
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Liderul PNL Botoşani, Valeriu Iftime, consideră că preşedintele României, Klaus Iohannis, are o vină "enormă" în eşecul lui Nicolae Ciucă în alegerile prezidenţiale, transmite Agerpres....
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel intenţionează să renunţe la 5.000 de angajaţi până în 2030 şi la încă 6.000 prin vânzarea ...
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) ...
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...