Ulei CBD, antidotul legal din canabis pentru stres şi efectele lui

Intensitatea cu care trăim viaţa, sarcinile numeroase din viaţa profesională şi responsabilităţle care vin neîntrerupt aduc un stres suplimentar foarte mare.
Ion Dobreanu - vin, 28 mai 2021, 09:23
Ulei CBD, antidotul legal din canabis pentru stres şi efectele lui

Produsele pe baza de ulei de canabis CBD pot fi insa solutia pentru a ne relaxa si a preveni, astfel, posibile afectiuni grave. Temerile privind legalitatea acestui produs din cannabis au fost spulberate de Curtea Europeana de Justitie in noiembrie 2020, cand a stabilit ca CBD poate fi comercializat in deplina legalitate in UE, deci si in Romania, dat fiind faptul ca nu este un drog.

Traim contracronometru, indiferent de ocupatie si de domeniul de activitate. Termenele limita, rapoartele, proiectele ne pandesc din fiecare colt al biroului, daca suntem angajati; cifrele, negocierile, intalnirile si sedintele ne epuizeaza ca manageri, administratori sau afaceristi. Momentele de relaxare sunt rare si nici atunci stresul nu dispare complet; mai grav, insa, este ca atrage dupa sine imposibilitatea de a mai dormi cum trebuie, de a ne relaxa cu adevarat, dar si tulburari sau afectiuni greu de tratat.

Uleiul CBD de la FormulaSwiss, o companie elvetiana de familie aflata pe piata din 2013, poate fi raspunsul pe care il cautai ori de cate ori te-ai intrebat cum ai putea sa te relaxezi cu adevarat pentru a-ti reincarca bateriile si a face fata cu brio sarcinilor ce le ai de indeplinit.

Produsele pe baza de CBD, legale in Romania si Europa

Cand spui canabis multi se gandesc la narcotice, insa uleiul CBD nu este un drog. O arata numeroase studii realizate in ultimii ani, care au indicat ca efectele terapeutice ale cannabidiolului sunt multe si importante.
Un stat membru UE nu poate interzice comercializarea canabidiolului (CBD) produs legal in alt stat mebru, cand este extras din intreaga masa a plantei de cannabis, inclusiv din flori si frunze, a stablit Curtea Europeana de Justitie in noiembrie 2020.

Instanta a decis ca legile UE, in special provizioanele de libera circulatie a bunurilor intre statele membre, inclusiv Norvegia si Elvetia, prevaleaza legislatiei nationale si se aplica inclusiv in cazul CBD, compus din cannabis care nu poate fi definit ca „drog narcotic”.

In decizia sa, Curtea a tinut cont de faptul ca CBD nu este inclus in nicio conventie internationala privind substantele narcotice, dar si de studiile privind beneficiile acestui cannabinoid asupra organismului uman. Prin urmare, au considerat judecatorii, ca ar fi gresit ca aceasta substanta sa fie clasificata drept „drog” din moment ce exista studii care arata ca, spre deosebire de THC, CBD nu are efecte psihotrope si nici efecte daunatoare asupra sanatatii omului.

Ulei CBD anti stres. Ce afectiuni poti preveni si trata

Stresul nu mai este o necunoscuta pentru nimeni, insa caile care te pot ajuta sa te eliberezi, natural si fara efecte secundare, sunt cunoscute de destul de putini oameni.

Produsele antistres pe baza de ulei CBD, obtinut prin prelucrarea unui compus fara efecte psihotrope al plantei de canabis, te pot ajuta, in mod natural, sa te calmezi si sa iti relaxezi corpul si creierul.

Insomnia, problema ce poate sa apara atunci cand nivelul de stres si anxietate atinge cote alarmante, poate fi combatuta si ea cu ulei CBD, care ajuta la relaxarea sistemului nervos, pentru un somn cu adevarat odihnitor dupa multa vreme. Riscul de accidente vasculare cerebrale, dar si efectele acestora sunt mut diminuate de uleiul de cannabis.

Uleiul CBD este eficient si pentru prietenii necuvantatori, in conditiile in care tot mai multi caini si pisici dezvolta depresie si anxietate pentru ca petrec foarte mult timp singuri, sau pentru ca nu sunt plimbati suficient si nu pot, astfel, sa isi consume energia. Uleiul CBD, administrat cu acordul medicului veterinar, sau FormulaSwiss crema CBD pot fi foarte utile pentru a face un animal de companie sa se simta mai bine, dar si in cazul unor inflamatii sau boli cronice, al unor afectiuni care provoaca dureri puternice sau in perioada de recuperare dupa interventii chirurgicale.

Calitatea elvetiana, o garantie pentru consumatori

Produsele pe baza de ulei CBD, fie ca vorbim despre suplimente alimentare, cosmetice sau pentru vapat, pot fi achizitionate in deplina legalitate de la Formula Swiss, companie elvetiana ce comercializeaza peste 250 de produse inregistrate in Europa.

Fondata in 2013, Formula Swiss este o companie de familie care se ocupa cu cultivarea si procesarea plantelor de canabis crescute dupa principii organice, fara erbicide, pesticide si ingrasaminte chimice, pe plantatii in sere sau in aer liber. In ciuda distantei, comenzile sunt livrate rapid si sigur, in doar cateva zile lucratoare, prin UPS, fara costuri vamale suplimentare sau alte taxe, iar calitatea elvetiana a reprezentat pana acum o garantie pentru utilizatori din peste 58 de tari.

Produsele sunt obtinute din plante de canabis bogate in CBD si cu spectru complet de canabinoizi naturali. Plantele sunt cultivate in sere si plantatii in Elvetia, conform Good Manufacturing Practices (GMP). Pentru obtinerea izolatului CBD, plantele trec printr-un proces de eliminare a CO2 si a altor ingrediente nedorite, iar apoi tulpinile sunt filtrate si purificate, cu scopul de a obtine CBD in cele mai pure forme. Procesului tehnologic avansat de extragere a canabidiolului folosit de expertii Formula Swiss fac din produsele acestei companii unele mult superioare fata de altele similare de pe piata, obtinute prin tehnici de extractie de calitate scazuta, care diminueaza proprietatile si, implicit, eficienta CBD.

Te-ar mai putea interesa și
Cine sunt românii care cultivă legume pe cele mai mari terenuri. Suprafața din solarii s-a diminuat cu 7,5% anul acesta
Cine sunt românii care cultivă legume pe cele mai mari terenuri. Suprafața din solarii s-a diminuat cu 7,5% anul acesta
Peste 47.400 de fermieri au solicitat pentru campania 2024 ajutoare naționale tranzitorii pentru a cultiva în jur de 35.900 de hectare de legume în câmp și în solarii....
Rata unui credit ipotecar acordat în 2022 a crescut cu 26 de lei, după publicarea noului IRCC. Până în șase luni vom vedea însă o scădere a IRCC, Gabriela Mateescu, Raiffeisen Bank
Rata unui credit ipotecar acordat în 2022 a crescut cu 26 de lei, după publicarea noului IRCC. Până în șase luni vom ...
După ce BNR a publicat noua rată a indicelui IRCC, care a crescut de la 1 octombrie de la 5,86% la 5,99%, Gabriela Mateescu, ...
Shaohua Yang, OPPO România: Valoarea medie a coșului de cumpărături este între 200 și 250 de euro. Magazinul online va genera 8% din business în următorii trei ani
Shaohua Yang, OPPO România: Valoarea medie a coșului de cumpărături este între 200 și 250 de euro. Magazinul online ...
Subsidiara din România a brandului chinez de telefoane și dispozitive inteligente OPPO anticipează o contribuție a magazinului ...
Burduja: Pentru Europa, energia verde trebuie să devină o oportunitate de a inova inteligent şi competitiv, nu un laitmotiv ideologic sub ochii căruia punem la pământ industria
Burduja: Pentru Europa, energia verde trebuie să devină o oportunitate de a inova inteligent şi competitiv, nu un laitmotiv ...
Energia verde trebuie să devină o oportunitate de a inova inteligent şi competitiv, nu un laitmotiv ideologic sub ochii ...