Samsung nu poate acoperi cerererea pentru Galaxy S4 înainte de lansare

Grupul sud-coreean Samsung are probleme cu acoperirea cererii peste aşteptări pentru smartphone-ul Galaxy S4, cu puţin timp înainte de lansarea noului model la nivel global, potrivit Financial Times.
Economica.net - joi, 25 apr. 2013, 13:44
Samsung nu poate acoperi cerererea pentru Galaxy S4 înainte de lansare

O lansare cu dificultăţi a noului smartphone ar îngreuna planurile Samsung, care a promovat agresiv Galaxy S4 în cadrul strategiei de a prelua prima poziţie pe piaţa americană a telefoanelor mobile de la rivalul Apple. Samsung va da startul vânzărilor vineri în Coreea de Sud, urmată de alte ţări sâmbătă.

„Am primit mult mai multe precomenzi decât ne aşteptam, astfel că avem dificultăţi să creştem rapid aprovizionarea într-o perioadă scurtă. Galaxy S4 este bine primit la nivel global, aşa că ne aşteptăm să aibă un succes mai mare decât predecessorul său, Galaxy S3”, a declarat şeful diviziei de marketing pentru dispozitive mobile a Samsung, Lee Don-joo.

Grupul a anunţat anterior că livrările iniţiale ar putea fi limitate, din cauza cererii foarte mari. Samsung se aşteaptă, însă, să poată asigura stocuri suficiente pentru a acoperi cererea, se arată într-un comunicat al producătorului sud-coreean de electronice.

Mai mulţi operatori importanţi din SUA au amânat cu câteva zile startul precomenzilor.

Compania T-Mobile va primi precomenzi pentru S4 începând de sâmbătă, în loc de miercuri, cum era planificat anterior, „din cauza unei întârzieri neaşteptate a livrărilor pentru stocuri”. Sprint va primi precomenzi de sâmbătă, aşa cum era planificat, dar vânzarea în magazine va începe în funcţie de cum devine disponibil smartphone-ul.

Samsung a prezentat Galaxy S4 în martie la New York. Noul smartphone, mai subţire decât S3, are un ecran de 5 inci şi baterie de capacitate mai mare. Analiştii estimează că ar putea înregistra vânzări de 10 milioane de unităţi în prima lună, odată cu lansarea în 150 de ţări.

Galaxy S3, introdus în mai anul trecut, a fost vândut în peste 50 de milioane de unităţi până la mijlocul lunii martie.

Un plan bun pentru aprovizionarea operatorilor de telefonie mobilă este esenţial pentru succes, notează Financial Times. Samsung a avut probleme anul trecut la lansarea S3, care a devenit disponibil în SUA cu o lună mai târziu decât în Europa, tot din cauza problemelor de aprovizionare.

Te-ar mai putea interesa și
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Filiala spaniolă a grupului Digi Communications din România își extinde operațiunile în Spania, a doua sa piață după România, și a lansat o platformă dedicată de televiziune cu plată cu......
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale ...
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...