Cei şapte administratori au fost numiţi în baza legislaţiei privind guvernanţa corporativă, aproape toţi provenind din sistemul de stat.
Pe lângă Lulache, în CA al Nuclearelectrica au fost numiţi Carmen Radu, fost preşedinte al Eximbank, Alexandru Alexe, adjunct şef OPSPI, Ionel Bucur, directorul centralei de la Cernavodă, Paul Dragos Popescu, director al EnergoNuclear şi Dan Popescu, secretar general al Agenţiei Nucleare şi pentru Deşeuri Radioactive, potrivit unui comunicat al Nuclearelectrica.
Lulache a condus Fondul Proprietatea până în luna decembrie 2009. Ea a încasat 1,86 milioane lei (441.000 de euro) de la Fond în 2009, banii reprezentând indemnizaţii de conducere, bonus de performanţă şi compensaţii.
Singurul membru CA al cărui mandat a fost reconfirmat este Alexandru Săndulescu, fost director în Ministerul Economiei.
Din fostul CA al Nuclearelectrica au făcut parte, cu excepţia lui Săndulescu, Cezar Flavian Patriche, Dan Valentin Gheorghe (Fondul Proprietatea), Paul Gheorghiu şi Ion Dumitru.
Nuclearelectrica operează singura centrală nucleareletrică din România, cea de la Cernavodă, care asigură aproximativ 20% din necesarul de energie la nivel naţional.
Compania este controlată în proporţie de 90,3% de Ministerul Economiei, iar Fondul Proprietatea are o participaţie de 9,7%.