Cooperarea energetică, discutată de ministrul Corlăţean şi preşedintele azer, la Baku

Cooperarea în domeniul energetic şi contactele politice din perioada următoare au fost abordate joi, la Baku, de către ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, şi preşedintele azer, Ilham Aliev, informează MAE într-un comunicat remis AGERPRES.
Economica.net - joi, 25 apr. 2013, 20:12
Cooperarea energetică, discutată de ministrul Corlăţean şi preşedintele azer, la Baku

Titus Corlăţean a fost primit de către Ilham Aliev cu prilejul vizitei oficiale pe care şeful diplomaţiei române o efectuează joi şi vineri la Baku.

Cei doi au exprimat aprecierea „pentru nivelul excelent al relaţiilor dintre România şi Republica Azerbaidjan, caracterizate prin Parteneriatul Strategic formalizat la cel mai înalt nivel, la 28 septembrie 2009”, relatează sursa citată.

Corlăţean a exprimat angajamentul şi interesul României pentru continuarea implementării măsurilor incluse în Planul de Acţiune subsumat Parteneriatului Strategic, pe toate domeniile pe care le prevede acesta: dialogul politic, cooperarea economică şi investiţii, cooperarea în domeniul energetic, cooperarea în domeniul securităţii, cooperarea în cadrul multilateral, dezvoltarea contactelor inter-umane şi cooperarea în domeniul culturii.

Ministrul Titus Corlăţean a susţinut că menţinerea contactelor politice de nivel între România şi Republica Azerbaidjan este o dimensiune instrumentală, în măsură să imprime ritmul şi profunzimea dezvoltării relaţiilor de parteneriat dintre cele două ţări.

În acest sens, el a reiterat invitaţia adresată preşedintelui Ilham Aliev din partea preşedintelui României de a efectua o vizită oficială la Bucureşti, în perioada următoare.

Totodată, el a exprimat apreciere pentru dialogul dinamic şi buna cooperare dezvoltată la nivelul Administraţiilor Prezidenţiale ale României şi Republicii Azerbaidjan. A fost discutată şi apropiata vizită a premierului român la Baku.

În ceea ce priveşte dezvoltarea cooperării economice, interlocutorii au realizat un schimb de opinii privind sporirea prezenţei companiilor româneşti în Azerbaidjan, precum şi perspectivele consolidării prezenţei investiţionale azere în România.

Ministrul român al Afacerilor Externe a apreciat că este necesar ca nivelul de dezvoltare a relaţiilor economice româno-azere să se ridice la nivelul dialogului politic, ca reflectare a potenţialului real de cooperare între România şi Azerbaidjan.

Cu referire la perspectivele de consolidare a cooperării în domeniul energetic, ministrul Corlăţean a evidenţiat importanţa pe care România continuă să o acorde participării la realizarea proiectului Coridorului sudic, alături de rolul-cheie deţinut de Azerbaidjan în privinţa diversificării proiectelor energetice europene prin realizarea acestui coridor.

Ministrul român de Externe a subliniat că România rămâne un susţinător ferm al proiectului Nabucco Vest şi a exprimat încrederea cu privire la decizia finală a Consorţiului Shah Deniz în favoarea acestui proiect, ce va fi luată în cursul lunii iunie 2013.

Din proiectele Coridorului sudic fac parte gazoductul Nabucco, gazoductul transadriatic (TAP), White Stream (Georgia-Ucraina-UE) şi gazoductul ITGI (Turcia-Grecia-Italia). Alături de aceste proiecte, Azerbaidjanul promovează şi proiectul AGRI (Azerbaidjan-Georgia-Romanian Interconnector), care prevede livrarea de gaz lichefiat din Azerbaidjan în România, prin zona georgiană a Mării Negre.

Te-ar mai putea interesa și
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte executiv şi de trei vicepreşedinţi, în urma deciziei de luni a......
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă au intrat două asocieri de firme românești și una de firme italiene
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă ...
Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) Cristian Pistol a anunțat că ...
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
Autorităţile egiptene au anunţat luni că 28 de persoane au fost salvate după ce o ambarcaţiune turistică s-a scufundat ...