Întrebat la postul Digi 24 dacă ţinta de 50% pentru absorbţia fondurilor europene până la sfârşitul acestui an i se pare fezabilă, premierul a răspuns negativ, adăugând că Teorodovici este foarte optimist spre deosebire de fostul ministru de resort Leonard Orban.
„Nu, până la sfârşitul acestui an, nu. De aia l-am pus în funcţie (pe Teodorovici-n.r.), pentru că e un om foarte optimist, spre deosebire de Orban care era un tehnician, dar în general foarte pesimist. Teodorovici păcătuieşte în partea cealaltă, prin optimism, dar e o variantă bună şi aceasta. „, a spus Ponta.
El a apreciat că la finele anului poate fi consemnat „un rezultat mulţumitor” în ceea ce priveşte atragerea fondurilor UE, dar a evitat să indice un plafon.
În urmă cu o lună, la conferinţa MEDIAFAX talks about SMEs, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat că în acest an România are obligaţia să emită facturi de 6,5 miliarde de euro pentru investiţii din fonduri europene, ceea ce înseamnă o creştere a gradului de absorbţie de la 12% anul trecut la 50%.
Până la 15 martie au fost aprobate 9.407 proiecte pe toate cele şapte programe cu finanţare din fonduri europene, beneficiarii primind în total 22,78 miliarde lei de la bugetul de stat şi Comisia Europeană, cu o rată de absorbţie de 12,82%.