Un nou record pentru Samsung: Profitul a crescut cu 42% în primul trimestru, la 6,4 mld. dolari

Profitul Samsung Electronics a crescut cu 42% în primul trimestru, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la nivelul record de 7.150 miliarde woni (6,4 miliarde dolari), susţinut de vânzările solide de smartphone-uri Galaxy, care au compensat rezultatele mai slabe ale diviziei de televizoare.
Economica.net - vin, 26 apr. 2013, 08:45
Un nou record pentru Samsung: Profitul a crescut cu 42% în primul trimestru, la 6,4 mld. dolari

Analiştii consultaţi de Bloomberg anticipau un profit net de 6.730 miliarde de woni.

Vânzările grupului sud-coreean au avansat de la 45.300 miliarde de woni la 52.900 miliarde de woni (47,6 miliarde de dolari).

Cererea pentru smartphone-urile Samsung, inclusiv Galaxy S4, la vânzare de vineri în Coreea de Sud, dar şi pentru telefoane mai ieftine destinate pieţelor emergente, a susţinut rezultatele grupului.

„Samsung va avea rezultate şi mai bune în următoarle trimestre, ceea ce mă face să cred că pe ansamblul anului va depăşi câştigul Apple. Preţul mediu de vânzare al smartphone-urilor ar putea coborî un pic, după ce companiile introduc telefoane mai ieftine”, a declarat Heo Pil Seok, director general la Midas International Asset Management, fond de investiţii cu active de circa 5,4 miliarde de dolari.

Apple a raportat în această săptămână prima scădere din ultimul deceniu a profitului trimestrial. Profitul Apple în trimestrul al doiela al anului fiscal, intervalul ianuarie-martie, a înregistrat un declin de 18%, la 9,55 miliarde de dolari.

Samsung a raportat date preliminare privind profitul operaţional încă de la începutul lunii aprilie.

Câştigul operaţional a urcat în perioada analizată de la 5.690 miliarde de woni la 8.780 miliarde de woni, potrivit Samsung. La începutul lunii, grupul estima un profit operaţional de 8.700 de miliarde de woni.

Potrivit unui situdiu al firmei de cercetare Strategy Analytics, livrările de smartphone-uri Samsung au crescut cu 56% în primul trimestru, la 69,4 milioane de unităţi, reprezentând circa o treime din piaţa mondială de 210 milioane de unităţi. iPhone al Apple a consemnat un avans de aproape 7%, la 37,4 milioane de unităţi, cel mai lent de la lansarea gamei smartphone de către compania americană.

Samsung a avertizat, vineri, că s-ar putea confrunta cu o concurenţă mai puternică pe piaţa globală.

„Am putea înregistra o concurenţă mai acerbă pe segmentul telefoanelor mobile, ca urmare a expansiunii pieţei smartphone-urilor cu preţuri medii şi mici”, a afirmat Robert Yi, vicepreşedinte al Samsung.

Vânzările Galaxy S4 le vor „depăşi substanţial” pe cele ale modelului precedent, S3, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, vicepreşedintele Samsung pentru divizia de comunicaţii mobile, Kim Hyun Joon.

Te-ar mai putea interesa și
Salvamontiştii din Prahova avertizează cu privire la riscul de avalanșe
Salvamontiştii din Prahova avertizează cu privire la riscul de avalanșe
Salvamontiştii prahoveni avertizează, sâmbătă, asupra posibilităţii declanşării unor avalanşe, în condiţiile în care în ultimele zile a nins destul de mult la altitudini mari, iar......
Primarul pro-european al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat să fie candidatul alianței conduse de premierul Donald Tusk la alegerile prezidențiale din Polonia
Primarul pro-european al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat să fie candidatul alianței conduse de premierul ...
Primarul capitalei poloneze Varşovia, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat sâmbătă candidat la alegerile prezidenţiale ...
Țara europeană care va fi afectată masiv de expansiunea Inteligenței Artificiale
Țara europeană care va fi afectată masiv de expansiunea Inteligenței Artificiale
Irlanda este pe cale să devină următoarea țară care se confruntă cu o amenințare majoră la adresa rețelei sale electrice ...
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în blocul comunitar
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești ...
Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice ...