Nicuşor Dan: ELCEN, evaluată la peste un miliard de lei. Sunt un susţinător al preluării de către Termoenergetica

 Societatea Electrocentrale Bucureşti - ELCEN a fost evaluată la peste un miliard de lei, a declarat, miercuri, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a precizat că, în vederea achiziţionării sale de către municipalitate, este nevoie fie de permisiunea Guvernului sau a Parlamentului, fie de un acord cu o instituţie financiară.
AGERPRES - mie, 02 iun. 2021, 11:27
Nicuşor Dan: ELCEN, evaluată la peste un miliard de lei. Sunt un susţinător al preluării de către Termoenergetica

„Ei au făcut o evaluare, care este la nivelul anului 2021, şi costul este puţin peste un miliard de lei. (…) Bineînţeles că decizia nu îmi aparţine. Aparţine Consiliului General, ca orice chestiune care vizează bugetul. Deci, pentru ca achiziţia să aibă loc trebuie ca CGMB să fie de acord, sunt foarte optimist în direcţia asta, şi trebuie să găsim un mecanism financiar, astfel încât banii aceştia, pe care noi nu îi avem acum, să putem să îi ducem către viitor. Şi un astfel de mecanism financiar poate să ne fie oferit fie de către Guvern şi Parlament, care să ne dea posibilitatea să ne împrumutăm mai mult decât ceea ce spune în momentul de faţă legea plafonului bugetar, fie de către un acord cu o instituţie financiară care să ne permită să eşalonăm şi să suporte faţă de viitorii noştri creditori, care sunt creditorii actuali ai ELCEN, această eşalonare”, a arătat edilul general, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul PMB.

Nicuşor Dan a precizat că este un „mare susţinător” al preluării ELCEN de către municipalitate, deoarece în acest fel ar deveni posibilă inclusiv obţinerea unor preţuri mai bune la achiziţia de gaz.

„Sunt un mare susţinător al preluării ELCEN de către Termoenergetica, pentru că rezolvă două sau trei probleme. Una – problema veşnicei dispute între aceste două instituţii: cine are dreptate când apare o problemă la furnizarea căldurii sau a apei calde în Bucureşti. Doi – asigură o convergenţă a obiectivelor pe care aceste companii le au. În momentul de faţă, de exemplu, ELECN, deşi este foarte apropiat de reţeaua principală de gaz, el ia gaz de la Distrigaz la un preţ de consumator. Pentru noi, ca Termoenergetica, este un interes direct să ne ducem să cumpărăm gaz din reţeaua principală şi să scădem ceva de ordinul 10-15% din preţ. Dar nu a fost un interes al ELCEN să facă lucrul acesta până acum”, a explicat primarul general.

Te-ar mai putea interesa și
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Privatul nu este egalul Statului, susține Dragoș Anastasiu, președintele Rethink, un think tank dedicat transformării României....
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe Joerg Kukies a declarat duminică că nu se aștepta ca UniCredit va merge mai departe cu planurile ...
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
În prima parte a lui 2024 Guvernul a adoptat o OUG privind reorganizarea ANAF. Una dintre măsuri prevedea ca în cadrul ...
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Distanța dintre Marcel Ciolacu și Elena Lasconi s-a redus la doar 4.000 de voturi, în lupta pentru intrarea în turul ...