Nicuşor Dan: Mi-e frică să merg cu bicicleta în Bucureşti

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, joi, că îi este teamă să meargă cu bicicleta în Bucureşti, din cauza maşinilor din trafic.
AGERPRES - joi, 03 iun. 2021, 14:31
Nicuşor Dan: Mi-e frică să merg cu bicicleta în Bucureşti

„Mi-e frică să merg cu bicicleta în Bucureşti. Trebuie să mă intersectez cu maşinile”, a declarat el, după o dezbatere pe tema transportului sustenabil în România, organizată de Asociaţia Green Revolution, cu prilejul Zilei Mondiale a Bicicletei.

El a venit la eveniment pe bicicletă, alături de ministrul Mediului, Barna Tanczos. La dezbatere a participat şi preşedintele Klaus Iohannis, care a venit şi a plecat pe bicicletă.

Întrebat dacă şeful statului este în pericol în drum spre Palatul Cotroceni, Nicuşor Dan a răspuns: „Nu, domnia sa va merge până acolo pe piste amenajate”.

De altfel, la plecarea de la eveniment, preşedintele a vorbit despre importanţa purtării căştii de protecţie la deplasarea cu bicicleta. „Despre asta n-am vorbit (la dezbatere – n.r.), dar contează, în sens pozitiv”, a afirmat Iohannis, în timp ce îşi punea casca de protecţie.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...