Pensiile vor creşte cel puţin cu rata inflaţiei în 2022, asigură ministerul Raluca Turcan

Pensiile vor creşte, în 2022, cel puţin cu rata inflaţiei, a declarat, sâmbătă, în timpul unei vizite efectuate la Botoşani, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan.
AGERPRES - sâm, 05 iun. 2021, 15:40
Pensiile vor creşte cel puţin cu rata inflaţiei în 2022, asigură ministerul Raluca Turcan

Ea a precizat că anul viitor va fi aplicabilă actuala legislaţie în materie de pensii, urmând ca până la sfârşitul lui 2022 să fie adoptată o nouă lege a pensiilor.

„Legislaţia pe care o avem în momentul de faţă ne-a permis ca anul acesta să mergem pe majorarea pensiilor de 14% făcută la finalul anului trecut şi în condiţiile în care noua lege a pensiilor, cel mai probabil, va fi gata la finalul anului 2022, înseamnă că anul viitor vom rămâne cu actuala legislaţie în materie de pensii şi cel mai probabil vor creşte cel puţin cu rata inflaţiei”, a spus ministrul Muncii, scrie Agerpres.

Raluca Turcan a vorbit şi de presiunea „în creştere” pe sistemul de pensii şi de inechităţile „crunte” din sistem.

„Avem nevoie de reformă în materie de pensii. Gândiţi-vă că acum avem un deficit la bugetul de asigurări sociale de 16 miliarde. Până în anul 2030 vor ieşi în plus, faţă de cât ies în mod normal, la pensie aproximativ 1,8 milioane de pensionari, ca urmare a boom-ului de natalitate din perioada 1966 – 1969. Ca atare, presiunea pe sistemul de pensii este în creştere. Mai mult decât atât, întregul sistem este grevat de inechităţi crunte. Raportul între cea mai mică pensie şi cea mai mare este de 1 la 100. Există mii de pensionari care câştigă în instanţă împotriva statului român şi atunci avem obligaţia să creştem contributivitatea la sistemul de pensii aducând în calcul pensiilor cât mai multor oameni toţi indicatorii de contributivitate, să reducem inechităţile, să facem sustenabil şi predictibil acest sistem, nu la bunul plac al decidenţilor politici care, de obicei în ajun de campanii, mai majorează pensiile, şi în acelaşi timp să digitalizăm toate dosarele de pensii”, a adăugat Raluca Turcan, conform Agerpres.

În ceea ce priveşte alocaţiile, a precizat ministrul Muncii, există un calendar asumat de majorare a lor. „De altfel, vă amintiţi că la începutul anului am fost printre primii care au anunţat că acest calendar se respectă şi am majorat alocaţiile de la 1 ianuarie”, a spus Turcan.

Citeşte şi

Noua lege a pensiilor din PNRR: majorarea punctajelor anuale pentru oamenii care aleg să muncească după vârsta standard de pensionare

Ministrul Muncii a participat, sâmbătă, la inaugurarea unui centru de zi pentru persoanele vârstnice şi a unei unităţi de îngrijire la domiciliu în oraşul Ştefăneşti din judeţul Botoşani.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, parte a proiectului Autostrăzii Unirii A8 Târgu Mureş - Iaşi -......
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...
Ford schimbă  șeful calității, după un an catastrofal
Ford schimbă șeful calității, după un an catastrofal
Ford Motor numește un nou șef de calitate, a confirmat compania miercuri, în timp ce producătorul auto lucrează pentru ...
Guvernul majorează schema de personal a Casei Naționale de Pensii cu 1.000 de posturi
Guvernul majorează schema de personal a Casei Naționale de Pensii cu 1.000 de posturi
Guvernul a modificat miercuri, prin hotărâre, HG nr.118/ 2012 privind aprobarea statutului Casei Naţionale de Pensii Publice, ...