Secretarul american al Trezoreriei salută un acord „fără precedent” al G7 privind un impozit minim global pentru multinaţionale

Secretarul american al trezoreriei (ministru de finanţe) Janet Yellen a salutat sâmbătă "angajamentul fără precedent" al miniştrilor de finanţe din G7 (Grupul celor 7 state cele mai industrializate), care au ajuns mai devreme sâmbătă în cadrul reuniunii lor de la Londra la un acord asupra unui impozit minim global pentru multinaţionale, transmite AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - sâm, 05 iun. 2021, 16:26
Secretarul american al Trezoreriei salută un acord

„Acest impozit minim global va pune capăt cursei scăderii fiscalităţii pentru companii şi va face dreptate clasei medii şi lucrătorilor din Statele Unite şi din lume”, a apreciat Yellen într-un comunicat citat de Agerpres.

Acordul anunţat sâmbătă evocă un impozit minim de 15% aplicabil societăţilor în fiecare ţară unde operează, obiectivul fiind de a taxa multinaţionalele acolo unde realizează profitul şi nu doar unde sunt înregistrate.

Măsura se va aplica companiilor internaţionale cu o marjă de profit de minimum 10%. Potrivit acordului, peste acest prag, 20% din profiturile obţinute urmează să fie impozitate în ţările unde activează grupul respectiv, scrie Agerpres.

Sunt vizate, în special, marile grupuri de tehnologie americane, care înregistrează rezultate record.

Totuşi, comunicatul miniştrilor de finanţe din G7 (Marea Britanie, Franţa, Italia, Canada, Japonia, Germania şi SUA) nu precizează dacă statele care au impus deja o taxă companiilor-gigant din sfera digitală, cum este şi Marea Britanie, ar urma să renunţe la aceasta pentru a aplica noul impozit, precizează Agerpres.

Miniştrii de finanţe din G7 s-au pronunţat în favoarea proiectului de a face obligatorie publicarea de către companii a aşa-ziselor riscuri climatice, un alt subiect important care va fi abordat la summitul G7 de la sfârşitul săptămânii viitoare de la Cornwall (sud-vestul Angliei).

Te-ar mai putea interesa și
Referendum București. Peste 60% dintre votanți au răspuns „Da” la toate întrebările adresate
Referendum București. Peste 60% dintre votanți au răspuns „Da” la toate întrebările adresate
Referendumul iniţiat de primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a fost validat atât din punct de vedere al prezenţei la urne, cât şi al răspunsurilor pozitive la cele trei întrebări......
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Rețeaua Magazine DIANA anunță redeschiderea magazinului din comuna Mihăești, județul Vâlcea, într-un spațiu nou, ...
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Ungaria a anunţat că va majora cu 40% salariul minim în următorii trei ani, o decizie care ar urma să susţină redresarea ...
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont din Predeal. Hotelul a fost scos la licitație din ...