BCR îşi limitează puternic pierderile în T1, dar sub reducerea de provizioane

BCR a raportat o reducere a costurilor cu provizioanele de 358 milioane lei în primul trimestru, şi, ca urmare, o limitare a pierderii nete la 12,1 milioane lei, faţă de 307,8 milioane lei în martie 2012, pe fondul unei deteriorări atât a venitului operaţional, cât şi a profitului operaţional.
Economica.net - lun, 29 apr. 2013, 06:14
BCR îşi limitează puternic pierderile în T1, dar sub reducerea de provizioane

BCR şi-a menţinut poziţia de lider de piaţă în funcţie de active, în pofida unei reduceri a activelor totale cu 3,7% în numai trei luni, până la 70,58 miliarde lei (15,97 miliarde euro) la 31 martie 2013, faţă de 73,28 miliarde lei (16,48 miliarde euro) la finele anului trecut.

Rezultatul operaţional în Trimestrul 1 2013 a atins valoarea de 595,2 milioane lei (135,7 milioane euro), în scădere cu 2,4% faţă de 610,0 milioane lei (euro140,1 milioane euro) în Trimestrul 1 2012.

Venitul operaţional în primele trei luni a scăzut cu 5,0%, până la 977,9 milioane lei (222,9 milioane euro), faţă de 1,03 miliarde lei (236,4 milioane euro) în primul trimestru de anul trecut.

Cheltuielile operaţionale în cuantum de 382,7 milioane lei (87,2 milioane euro) au scăzut cu 8,6% faţă de 418,9 milioane lei (96,2 milioane euro) în martie 2012. Raportul cost-venit s-a îmbunătăţit până la valoarea de 39,1% faţă de 40,7% în Trimestrul I 2012.

Costul net cu provizioanele de risc aferente creditelor a scăzut în mod semnificativ, cu 38,3%, până la valoarea de 575,7 milioane lei (131,2 milioane euro), de la 933,7 milioane lei (214,5 milioane euro) în Trimestrul 1 2012. Rata de acoperire a creditelor neperformante a fost de 58,0%, semnificativ peste valoarea din martie anul trecut, de 53,1%.

Pierderea netă s-a diminuat la 12,1 milioane lei (2,8 milioane euro) în comparaţie cu 307,8 milioane lei (70,7 milioane euro) în Trimestrul 1 2012, marcând livrarea obiectivelor ambiţioase ale programului de redresare a BCR.

BCR dispune de bază de capital şi lichiditate puternice, mult superioare minimelor reglementate: rata capitalului de tip 1+2 pentru grupul BCR (conform IFRS) era de 18,6% în decembrie 2012; rata de solvabilitate de 13,0% (standarde locale, doar banca) în martie 2013.

Te-ar mai putea interesa și
Gazele se scumpesc din nou în România și le depășesc la preț pe cele din Europa centrală, pe fondul frigului
Gazele se scumpesc din nou în România și le depășesc la preț pe cele din Europa centrală, pe fondul frigului
Prețul gazelor naturale a crescut din nou pe piața spot de la București, pe fondul vremii reci și a reducerii volumelor din depozite. Volumele tranzacționate la preț mare sunt și ele în......
Statele Unite au trimis guvernelor europene întrebări despre ce ar avea acestea nevoie de la SUA pentru a furniza Ucrainei garanţii de securitate
Statele Unite au trimis guvernelor europene întrebări despre ce ar avea acestea nevoie de la SUA pentru a furniza Ucrainei ...
Un purtător de cuvânt al Departamentului american de Stat a declarat că Washingtonul a fost clar că se aşteaptă "ca ...
Voucher de energie electrică de 36 de lei pe lună pentru 5,7 milioane de clienți casnici cu consum lunar de maximum 150 kWh, de la 1 aprilie – nouă opțiune pe masă după eliminarea plafonării prețurilor
Voucher de energie electrică de 36 de lei pe lună pentru 5,7 milioane de clienți casnici cu consum lunar de maximum 150 ...
O propunere de protejare a consumatorilor casnici de energie electrică după data de 1 aprilie, moment de la care nu se ...
Nicuşor Dan: Bolojan şi Hurezeanu au obligaţia să obţină un loc la masa discuţiilor de la Paris convocate de Macron
Nicuşor Dan: Bolojan şi Hurezeanu au obligaţia să obţină un loc la masa discuţiilor de la Paris convocate de Macron
Preşedintele interimar Ilie Bolojan şi ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, au "obligaţia" să obţină un loc la masa ...