Năsui: Azi sau mâine vor fi promulgate legile din Parlament pe Măsura Horeca

Legile depuse în Parlament pe măsura Horeca vor fi promulgate joi sau vineri, a anunţat ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Claudiu Năsui, la videoconferinţa cu tema "IMM-urile, oxigen pentru România".
AGERPRES - joi, 10 iun. 2021, 13:02
Năsui: Azi sau mâine vor fi promulgate legile din Parlament pe Măsura Horeca

El a adăugat că prioritatea instituţiei este să finanţeze „tot ce s-a dat în trecut”.

„Deocamdată, prioritatea noastră, într-adevăr nu se deschid măsuri noi, dar prioritatea noastră acum e să finanţăm tot ce s-a dat în trecut. Din păcate, în trecut au fost nişte măsuri care au fost date fără acoperire şi cred că cel mai bun lucru pe care putem să-l facem e să găsim banii pentru acele lucruri. Exact asta facem. Şi pentru Start-Up Nation din 2018. Deci, pentru Start-up Nation 2018 încă avem datorii şi sunt oameni care au pretenţii foarte legitime, li s-au promis nişte bani. Statul român a semnat nişte contracte cu ei. Evident că trebuie să ne ţinem de angajamente. Chiar dacă nu am fost fan al acestui program, nu contează. Contează faptul că avem un angajament pe care trebuie să-l onorăm. Pentru Măsura 3, ea va veni de îndată ce este programat React-EU. React-EU este un program european care nu e programat în secunda asta în Româna. L-am găsit împreună cu domnul Ghinea în ianuarie. Exact atunci când am descoperit şi problema aceasta, faptul că erau 500 de milioane de euro care nu aveau acoperire. De îndată ce este programat, care depinde de către Ministerul Fondurilor Europene şi Comisia Europeană, imediat vom face o aplicaţie şi vom lua de acolo banii cu care efectiv să putem să facem o măsură care să fie finanţată şi oamenii să nu aibă doar o promisiune de finanţare, ci efectiv bani”, a spus Claudiu Năsui citat de Agerpres.

El a explicat că pentru Măsura 2, de îndată ce este publicată ordonanţa de urgenţă, urmează aproximativ 10 zile până să poată da drumul din nou la plăţi.

Ministrul Economiei a fost întrebat de preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu, când se va deschide Măsura 3.

„L-am ascultat cu atenţie pe domnul ministru, dar întrebarea cheie e când se întâmplă aceste lucruri. Au trecut deja 6 luni şi vorbim despre măsuri, dar mai degrabă mediul de afaceri vede cum se închid pe rând. S-a închis măsura de digitalizare, s-a închis măsura 3. Nu se deschide niciun fel de măsură, ori, dacă e să comparăm cu alte state membre ale Uniunii Europene, ele sunt deja la a patra rundă de susţinere a mediului de afaceri. Deci, întrebarea cheie e şi o asumare clară, ar trebui să spună domnul ministru când foarte clar se deschide această Măsură 3, regândită, re-startată. Are importanţă cum, pentru că în ianuarie spunea că a identificat banii pentru Măsura 3. Deci, când asumat se deschide Măsura 3 şi Măsura pentru Horeca?”, a vrut să ştie Florin Jianu.

Referitor la măsura Horeca, ministrul Economiei a precizat că joi sau vineri vor fi promulgate legile din Parlament.

„În secunda aceasta aşteptăm şi am veşti că chiar azi sau mâine vor fi promulgate legile din Parlament pe Măsura Horeca. Noi avem pregătite normele secundare de aplicare a măsurii, sunt deja în transparenţă şi sunt în concordanţă cu legea care va veni, deci cu legea aferentă, cu legea care aşteaptă promulgarea. Nu putem să dăm normele de aplicare înainte să fie promulgată legea. Deci, trebuie promulgarea legii şi imediat cum avem promulgarea legii, dăm şi normele de implementare secundare. Şi mai avem singura parte la care trebuie să lucrăm este partea de aplicaţie cu STS-ul, unde suntem în testarea, iar în zilele acestea se face testarea, s-a făcut şi săptămâna trecută, e un proces, descoperim bug-urile, le remediem, dar lucrurile acolo merg bine. Mă bucur de o susţinere destul de mare a STS-ului şi le mulţumesc pentru profesionalismul lor şi pentru munca pe care o fac”, a mai spus Claudiu Năsui.

Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Claudiu Năsui, a participat joi la videoconferinţa cu tema „IMM-urile, oxigen pentru România”, organizată de News.ro. A

Te-ar mai putea interesa și
BLACK FRIDAY NISSA 2024: Extra Reduceri, Noutăți și Discounturi de până la 80%!
BLACK FRIDAY NISSA 2024: Extra Reduceri, Noutăți și Discounturi de până la 80%!
Black Friday la NISSA devine mai mult decât un eveniment de shopping – este o experiență complet reinventată! Cu reduceri spectaculoase de până la 80% și o selecție exclusivă de produse,......
Bitcoin ajunge la un nou record istoric de peste 97.000 de dolari: Top proiecte de investit
Bitcoin ajunge la un nou record istoric de peste 97.000 de dolari: Top proiecte de investit
Bitcoin a atins recent un nou maxim istoric de 97.862 dolari, și nu arată semne de încetinire. Se pare că va ajunge la ...
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a încheiat un parteneriat cu Dan Air şi a contractat, în regim ACMI (Aircraft, Crew, Maintenance, Insurance), o ...
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun Deep
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun ...
Tribunalul Bucureşti obligă Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral şi Institutul Grigore Antipa să comunice ...