Profesorul de „mate” ajuns șef într-un imperiu al berii: M-am despărțit greu de catedră, dar am avut noroc. Ce fac azi e combinația ideală între matematică și artă

În urmă cu 20 de ani era profesor de matematică la cel mai bun liceu din Roman, județul Neamț. De la începutul acestui an conduce lanțul de producție al unuia dintre cei mai mari producători locali de bere, din poziția de Supply Chain Director sau, mai simplu, șef al fabricii de bere din Ploiești. Spune că s-a despărțit greu de catedră și a început de jos în industria FMGC, ca reprezentant de vânzări, dar nu regretă nimic. Ba chiar consideră că este un norocos, ajungând să practice o meserie despre care spune că este o combinație între artă și știință exactă.
Ion Dobreanu - Dum, 13 iun. 2021, 07:37
Profesorul de

Absolvent al Facultății de Matematică din cadrul Universității “Al. I Cuza” din Iași și al studiilor post-universitare în informatică, Iulius Chiriac (foto) a urmat și programul Executive MBA al Sheffield University. Pasionat de dans sportiv, tenis și fotbal, spune că este un om căruia îi plac reușitele dar și provocările.Iulius Chiriac face parte din echipa de leadership a Bergebier SA, a Molson Coors Beverage Company si conduce operatiunile fabricii Bergenbier de la Ploiesti.

Economica: Cum ati inceput cariera in industria berii? A fost placere/pasiune sau necesitate?

Sunt norocos ca am valorificat oportunitatea de a-mi construi cariera la Bergenbier, desi nu as putea spune ca am tintit neaparat industria berii. Eram la acea vreme profesor de matematica la un liceu renumit din Roman (jud. Neamt) si m-am desprins destul de greu de activitatea de la catedra, insa imi pusesem in gand sa-mi construiesc o cariera pe termen lung intr-o companie multinationala din FMCG. Intamplarea a facut ca exact acum 20 ani sa apara o oportunitate: am inceput ca reprezentant de vanzari, si apoi, cu multa munca, ambitie, seriozitate si nu in ultimul rand rezultate, am urcat pas cu pas in toate pozitiile existente in domeniul comercial, pana la cea de Commercial Excellence Director, in 2018. Din 1 ianuarie 2021 sunt responsabil de operatiunile fabricii de bere din Ploiesti. Si de aici ‘norocul’ de care va vorbeam la inceput – ce poate fi mai frumos decat sa cunosti toate secretele produsului tau preferat! Asadar, la inceput a fost placere, venita in primul rand din perspectiva consumatorului fidel categoriei de bere, iar mai apoi totul a devenit mai mult decat o pasiune.

Inainte de a intra in industrie cunoasteati aceasta lume? Va interesa?

Cunosteam industria berii exclusiv din perspectiva consumatorului. Tanar fiind, curiozitatea si dorinta de a experimenta lucruri noi m-au impulsionat sa testez diferite tipuri de bere, sa ma informez despre ele, avand access usor la informatie, si nu in ultimul rand sa schimb opinii cu cei cu pasiuni similare.

Este productia si vanzarea berii o stiinta exacta, ca matematica de exemplu, sau mai degraba o „arta”?

Pot spune ca productia si vanzarea berii reprezinta combinatia perfecta dintre stiinta exacta si arta. Vanzarea si productia berii presupun o expertiza atat din perspectiva stiintelor exacte, cat si abilitatea de a simti si de a anticipa preferinte, gusturi, trenduri. Asta face din fabricarea berii o arta. Berea se fabrica de peste 2000 de ani si a devenit in timp un produs rafinat, din ce in ce mai sofisticat daca ne uitam la arome, tipologii de bere sau segmente de consumatori adresate.

De ce calitati are nevoie in principal un sef de fabrica de bere? Ce il deosebeste de un sef de fabrica din orice alt domeniu?

Experienta de peste 20 de ani in aria comerciala a business-ului aduce valoare adaugata rolului meu actual, ceea ce ma diferentiaza de un “sef de fabrica” clasic. Expertiza pur tehnica este importanta si este o caranteristica des intalnita la directorii de fabrica, dar intelegerea afacerii din toate perspectivele – cea a producatorului, a clientului sau a consumatorului – este o calitate mai rar intalnita, care nu poate fi obtinuta fara ani de dialog cu toate partile implicate. Arta – si avantajul nostru – sta in abilitatea unui director de fabrica de a ramane concentrat pe siguranta angajatului, asigurarea calitatii, eficientizarea procesului de productie si livrarea performantei, satisfacand in acelasi timp nevoile clientilor si consumatorilor

Ce atributii are un sef de fabrica de bere? Cum arata o zi din aceasta pozitie?

Un ‘sef de fabrica de bere’ este si trebuie mereu sa fie in primul rand un lider. Iar liderii, indiferent in ce pozitii se afla, au ca principal obiectiv crearea unui mediu de lucru cat mai placut pentru toti cei din echipele lor. Acest aspect presupune – pe langa mediul fizic de lucru, daca vorbim de o fabrica – incurajarea comunicarii deschise, ascultarea permanenta, acordarea suportului necesar, dezvoltarea oamenilor, recunoastrea meritelor, si multe altele. In aceste conditii, performanta vine ca un rezultat firesc!

Cu toate ca exista rutine zilnice clar stabilite, ce se respecta neconditionat, din perspectiva oportunitatilor si provocarilor nicio zi nu seamana cu alta. Aceasta diversitate face ca succesul pe care il avem in fiecare zi sa fie cu atat mai remarcabil.

Reteta berilor pe care le produceti se schimba, de exemplu in functie de calitatea materiei prime pe care o primiti, sau este mereu aceeasi?

Retetele noastre sunt create de berari experimentati si respectate ca atare. Responsabilitatea noastra este sa ne asiguram intotdeauna ca ingredientele si materiile prime pe care le folosim sunt de cea mai buna calitate.

Care este cel mai dificil task pentru un manager de fabrica de bere?

Fiind vorba de bere, sezonalitatea este un aspect cunoscut si poate unul dintre cei mai mari “dusmani”. Comparativ cu alte produse, consumul de bere este adesea influentat de factori externi, cum ar fi starea vremii sau, din nefericire, mai recent, de criza COVID-19 si impactul acesteia asupra HORECA. Asadar, nu exageram daca spunem ca asigurarea continua a produsului in perioada sezonului de varf devine deja o arta. Maiestria sta in capacitatea de a asigura, fara sincope, produsul dorit de fiecare consumator in perioada lunilor de vara.

Ce v-ati dori sa se schimbe la consumatorul roman de bere?

Mi-as dori sa ramana fidel berii si sa le impartasesca prietenilor motivul pentru care apreciaza acest produs si ii este fidel. Nu in ultimul rand, imi doresc mai multa comunicare din partea consumatorului, parerile lui ajutandu-ne pe noi, producatorii, sa devenim din ce in ce mai buni.

Ce apreciati la consumatorul roman de bere?

Apreciez in mod deosebit la consumatorul roman de bere curiozitatea manifestata in ultimii ani, deschiderea spre noi categorii de bere, exigenta cu care abordeaza fiecare categorie in parte si nu in ultimul rand apetitul de a experimenta tot ce e nou.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...