73 de ani de la „Marea Naţionalizare comunistă” de la 11 iunie 1948

La 11 iunie 1948, a fost adoptată Legea cu privire la naţionalizarea principalelor întreprinderi industriale, miniere, bancare, de transport şi asigurări. Naţionalizarea era subsumată obiectivului PCR de a se trece la o economie planificată cu accent pe dezvoltarea industriei.
AGERPRES - vin, 11 iun. 2021, 11:44
73 de ani de la

Sursă informaţii: Agerpres.

Încă de la Conferinţa Naţională a PCR din octombrie 1945, comuniştii au deschis lupta împotriva proprietăţii particulare de orice fel în economie.

După ce în decembrie 1946 s-a realizat etatizarea Băncii Naţionale a României, controlul statului asupra tuturor instituţiilor de credit a devenit efectiv.

Încă din iulie 1947 a fost creată comisia ministerială pentru refacerea economică, ce avea drept obiectiv controlul asupra materiilor prime, producţiei şi desfacerii produselor.

Naţionalizarea întreprinderilor a fost finalul unui întreg proces. Din octombrie 1947 s-a trecut la inventarierea întreprinderilor particulare, industriale, comerciale şi de transport.

S-a constituit o Comisie Superioară de Naţionalizare concomitent cu comisii judeţene şi colective pentru fiecare întreprindere.

Plenara CC al PMR (PCR) din 9 – 11 iunie 1948 a adoptat Raportul, prezentat de Gh. Gheorghiu Dej, cu privire la naţionalizarea „întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi”.

În 11 iunie, proiectul de lege, aprobat de guvern, a fost supus votului Marii Adunări Naţionale.

Gh. Gheorghiu Dej, prim-vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, argumenta astfel adoptarea legii: „Situaţia creată în urma transformărilor petrecute impune o schimbare structurală în domeniul economiei naţionale, pentru a pune toate forţele productive ale ţării în slujba ridicării nivelului politic, economic şi cultural al poporului nostru. Această schimbare structurală este trecerea în mâinile statului, ca bun comun al poporului, a celei mai importante părţi din mijloacele de producţie”.

Se naţionalizau prin lege „toate bogăţiile subsolului”, întreprinderile siderurgice, prelucrătoare de metale, şantierele navale, întreprinderile din domeniul industriei carbonifere, din domeniul industriei petroliere şi de gaze naturale şi lista continua până la întreprinderile de uscat fructe sau cele producătoare de bulion şi marmeladă.

Erau naţionalizate şi Societatea Anonimă Română de Telefoane şi Societatea Română de Radiodifuziune.

Legea a fost votată în unanimitate. Au fost trecute în patrimoniul statului 8.894 de întreprinderi industriale şi miniere, de transport, bancare şi de asigurări.

La 13 iunie 1948, cotidianul „România Liberă” titra: „În toate întreprinderile naţionalizate oamenii muncii au primit cu un uriaş entuziasm istorica hotărâre a Marii Adunări Naţionale”. „Scânteia” publica în aceeaşi zi: „Fabricile sunt ale noastre, să le păzim ca ochii din cap!”.

Câteva luni mai târziu, în noiembrie 1948, controlul statului s-a extins asupra cinematografelor şi unităţilor de sănătate, iar până în 1950, asupra farmaciilor, întreprinderilor chimice şi restului de unităţi economice şi social-culturale, precum şi asupra locuinţelor.

Tot în iunie 1948 a fost creat şi Comitetul de Stat al Planificării, organism destinat planificării economiei naţionale. De asemenea, în anii „50 întreaga elită politică şi culturală a României a fost practic eliminată din viaţa publică (membrii acesteia au fost arestaţi şi mulţi dintre ei au murit în închisoare sau au fost persecutaţi). Modelul sovietic a fost introdus în toate domeniile societăţii. Deşi s-au făcut unele încercări, sistemul introdus în 1948 nu a putut fi schimbat până în decembrie 1989.

Te-ar mai putea interesa și
Codul silvic – Andronache (PNL): Facem apel pentru adoptarea cât mai rapidă a proiectului
Codul silvic – Andronache (PNL): Facem apel pentru adoptarea cât mai rapidă a proiectului
Liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, a făcut un apel la PSD, pentru adoptarea cât mai rapidă a proiectului Codului silvic, menţionând că liberalii susţin amendamentul depus la Senat......
Garanti BBVA: Circa 13% din cererile de credite de nevoi personale au fost depuse exclusiv online
Garanti BBVA: Circa 13% din cererile de credite de nevoi personale au fost depuse exclusiv online
Garanti BBVA raportează rezultate semnificative, la patru luni de la introducerea noilor funcţionalităţi în aplicaţia ...
FMI vine la Bucureşti pentru o analiză a ultimelor evoluţii economice şi o actualizare a prognozelor
FMI vine la Bucureşti pentru o analiză a ultimelor evoluţii economice şi o actualizare a prognozelor
O misiune a Fondului Monetar Internaţional, condusă de Jan Kees Martijn, va efectua o vizită la Bucureşti în perioada ...
Scumpiri la carburanți, azi. Cât costă acum benzina și motorina
Scumpiri la carburanți, azi. Cât costă acum benzina și motorina
Prima modificare de preț la benzinării din această lună: Petrom a scumpit motorina, menținând prețul benzinei