Zentiva România mizează pe un profit de 47,9 milioane lei în acest an, în creştere cu aproape 50%

Producătorul de medicamente Zentiva România (SCD) a bugetat pentru acest an un profit net de 47,9 milioane lei, în creştere cu 49,2% faţă de câştigul obţinut anul trecut, de 32,1 milioane lei, potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat vineri în AGA.
Economica.net - lun, 29 apr. 2013, 16:09
Zentiva România mizează pe un profit de 47,9 milioane lei în acest an, în creştere cu aproape 50%

Tot în şedinţa AGA de vineri, acţionarii au decis alocarea unui dividend brut de 0,048 lei/acţiune, în sumă de 20 milioane lei. Pentru 2011, acţionarii au încasat dividende cu 40% mai mari, respectiv un dividend brut de 0,0812 lei/titlu.

Trei fonduri de pensii ING şi fondul ING International Romanian Equity, care deţin cumulat 5,13% din acţiunile Zentiva, au solicitat dividende cu 44,3% mai mari faţă de propunerea administratorilor, în sumă de 28,88 milioane lei (6,5 milioane euro), însă propunerea acestora nu a fost aprobată.

Potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli discutat în AGA, compania mizează pe o cifră de afaceri cu 15,1% mai mare, de 300,2 milioane lei. Zentiva a încheiat anul trecut cu afaceri de 260,8 milioane de lei (58,5 milioane de euro).

Potrivit celor mai recente raportări, producătorul farmaceutic francez Sanofi-Aventis deţine direct şi indirect 74,9% din acţiunile Zentiva.

În România grupului Sanofi-Aventis este prezent cu două entităţi juridice distincte – Sanofi-Aventis România şi Zentiva.

Sanofi România a fost anul trecut liderul pieţei farmaceutice, cu o cotă de piaţă de 8,4%, la vânzări de 978,3 milioane lei , potrivit datelor Cegedim.

Cel mai recent schimb cu titlurile Zentiva a fost perfectat la Bursă la un preţ de 0,8 lei/titlu. La această cotaţie, compania are o capitalizare de 333,5 milioane lei (77,2 milioane de euro).

Te-ar mai putea interesa și
Forumul APPR e îngrijorat de implicațiile viitorului acord UE-Mercosur
Forumul APPR e îngrijorat de implicațiile viitorului acord UE-Mercosur
Forumul Agricultorilor şi Procesatorilor Profesionişti din România (Forumul APPR) îşi exprimă îngrijorarea cu privire la implicaţiile economice şi sociale ale viitorului acord de liber......
Fostul președinte francez, Nicolas Sarkozy, a fost condamnat la un an de monitorizare cu o brățară electronică
Fostul președinte francez, Nicolas Sarkozy, a fost condamnat la un an de monitorizare cu o brățară electronică
Curtea de Casaţie a Franţei, cea mai înaltă jurisdicţie franceză, a respins miercuri recursul fostului preşedinte ...
Doar 25% dintre românii de peste 15 ani au fost în vacanță anul trecut. Media UE e de 63%
Doar 25% dintre românii de peste 15 ani au fost în vacanță anul trecut. Media UE e de 63%
România se numără printre ţările Uniunii Europene cu cele mai reduse proporţii de cetăţeni care merg în vacanţă, ...
Renault nu se opune fuziunii dintre Nissan și Honda
Renault nu se opune fuziunii dintre Nissan și Honda
Producătorul francez de automobile Renault, cel mai mare acționar al Nissan, este deschis, în principiu, fuziunii producătorului ...