Primăria Sectorului 4 va despăgubi proprietarii mașinilor avariate în urma furtunii de vineri

Primăria Sectorului 4 a anunţat că va despăgubi proprietarii maşinilor avariate în urma furtunii de vineri din Bucureşti.
AGERPRES - sâm, 12 iun. 2021, 11:32
Primăria Sectorului 4 va despăgubi proprietarii mașinilor avariate în urma furtunii de vineri

Potrivit unui comunicat de presă al autorităţii locale transmis, sâmbătă, locuitorii Sectorului 4 ale căror autoturisme parcate pe domeniul public au suferit pagube se pot adresa Primăriei, iar în funcţie de specificul fiecărei situaţii autoritatea locală va identifica soluţii pentru acoperirea costurilor de reparaţii. Aceştia sunt rugaţi ca, începând de luni, ora 08,00, să apeleze call-center-ul Primăriei Sectorului 4 – 021.9441, iar operatorii le vor explica paşii ce trebuie parcurşi pentru întocmirea dosarelor de despăgubire.

„Aşa cum am făcut de fiecare dată, comunitatea Sectorului 4 este unită şi în faţa fenomenelor meteo extreme din această perioadă. Suntem aşadar împreună şi la bine, dar mai ales la greu şi niciunul dintre proprietarii maşinilor avariate ieri după-amiază nu va fi lăsat în urmă! Fiecare dintre ei va primi sprijin din partea Primăriei pentru a-şi repara autovehiculele personale”, a declarat primarul Daniel Băluţă.

În urma furtunii de vineri după-amiază, mai mulţi copaci din Sectorul 4 au fost doborâţi la pământ, blocând chiar şi accesul pe anumite străzi. Ei au fost îndepărtaţi de angajaţii Totul Verde S.A., care au intervenit pentru eliberarea drumurilor. Pentru înlăturarea efectelor furtunii au intervenit şi reprezentaţi ai societăţii Apa Nova cu mai multe echipaje.

Te-ar mai putea interesa și
Pronunțarea sentinenței împotriva lui Trump în dosarul Stormy Daniels a fost amânată până la o dată neprecizată
Pronunțarea sentinenței împotriva lui Trump în dosarul Stormy Daniels a fost amânată până la o dată neprecizată
Judecătorul în procesul lui Donald Trump de la New York în legătură cu o plată făcută actriţei de filme porno Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale a suspendat joi sine die pronunţarea......
CFR anunță că traficul feroviar este afectat de vremea nefavorabilă pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi şi Braşov
CFR anunță că traficul feroviar este afectat de vremea nefavorabilă pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi şi Braşov
Traficul feroviar este adaptat la condiţiile meteo nefavorabile înregistrate pe raza judeţelor aflate sub Cod Galben şi ...
Anturajul lui Trump ia în considerare impunerea de sacțiuni de amploare împotriva membrilor CPI care au decis emiterea de mandate de arestare pe numele lui Netanyahu și Gallant
Anturajul lui Trump ia în considerare impunerea de sacțiuni de amploare împotriva membrilor CPI care au decis emiterea ...
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, va depune jurământul abia pe 20 ianuarie 2025, dar anturajul său ia în considerare ...
Autonom Services a plasat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro
Autonom Services a plasat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro
Autonom Services S.A. a realizat cu succes cea de-a treia emisiune de obligaţiuni în cadrul unui plasament privat în valoare ...