Alro Slatina (ALR) a înregistrat pierderi din instrumente financiare derivate de aproape 382 de milioane de lei, anul trecut, în încercarea de a se proteja de variaţiile preţurilor de pe piaţa aluminiului.
Compania a mai pierdut anul trecut alte 45,5 milioane de lei din diferenţe de curs valutar, potrivit raportului financiar pe 2012.
Pe de altă parte, pierderile nete totale globale ale companiei pe 2012 sunt de 154,5 milioane de lei, potrivit raportului financiar întocmit conform standardelor internaţionale.
Pierderile din tranzacţii cu instrumente derivate s-au realizat în condiţiile în care veniturile din vînzări ale companiei, de 2.3 miliarde de lei, au fost asigurate „în principal din hedging (operaţiuni de management al riscului). Vânzările Alro Slatina (ALR) pe 2012 au fost superioare cu 50 de milioane de lei veniturilor din 2011.
Performanţele Alro Slatina (ALR) sunt vulnerabile la volatilitatea preţurilor aluminiului pe pieţele globale şi la cea a pieţelor valutare. A exportat aproape 55% din producţia sa de aluminiu primar, mai ales în Cehia, Polonia, Bulgaria şi Ungaria. De asemenea, Alro exportă 94% din „produsele procesate”, potrivit raportului întocmit pe 2012 pentru acţionari.
Pentru a se proteja, Alro tranzacţionează instrumente derivate la anumite preţuri sau cursuri, încercând să anticipeze evoluţia atât a pieţelor de aluminiu, cât şi pe cea a pieţelor valutare.
Instrumentele derivate sunt contracte de vânzare – cumpărare la termen la anumite preţuri dinainte stabilite.
Gestiunea riscului „identificat asociat preţului bunurilor” produse, se face prin operaţiuni de hedging (managementul riscului), „atunci când este posibil şi, de asemenea, pentru o parte din cantitatea ramasa expusa riscului, prin angajarea în contracte swap (schimb) şi tranzactii cu opţiuni ratio-collar (ex.: cumparare de optiuni de vanzare partial finantate prin vanzarea de optiuni de cumparare)”, se mai spune în raportul Alro.
Prin urmare Alro a avut nevoie şi de un management al riscului valutar.
„Societatea este expusă la riscul ca fluctuaţiile ratelor de schimb RON/USD (leu / dolar american). [Acestea] vor afecta atât veniturile sale nete cât şi poziţia financiară aşa cum sunt exprimate în lei. O parte importantă din vânzările de aluminiu primar şi de produse procesate este raportată la USD, în timp ce o mare parte din cheltuielile sale de exploatare (precum cheltuielile cu salariile, etc) sunt raportate la lei”, se explică raportul anual al Alro.
Anul trecut, producătorul de aluminiu a înregistrat prima sa pierdere anuală de la înfiinţarea ca societate pe acţiuni din 1997. Oficialii din Slatina au explicat punând pierderea pe seama sumelor plătite pentru subvenţia la energia verde şi, în secundar, din cauza situaţiei defavorabile de pe piaţa aluminiului.
„Rezultatul operaţional în sumă de 286 milioane de lei a fost afectat negativ de o serie de factori externi precum nivelul scăzut al cotaţiilor de aluminiu, în scădere de la o medie de 2.395 USD / tonă în 2011 la o medie de 2.018 USD / tonă în 2012, de costurile mari cu energia electrică mai mari cu 172 milioane de lei faţă de anul 2011 Şi de cheltuielile cu certificatele verzi plătite şi a altor taxe pe electricitate“, justifică raportul anual.
În ultimele 12 luni , preţul contractelor futures pe aluminiu la 3 luni au variat între 1840 şi 2175 dolari pe tonă.
Totodată, „urmare ajustărilor privind trecerea la IFRS (normele contabile internaţionale), o influenţă negativă semnificativa a fost determinată de instrumentul financiar derivat încorporat în contractul de energie electrică încheiat cu Hidroelectrica“, se mai spune în raport.
„De 20 de ani de când sunt directorul Alro, compania nu a făcut niciodată pierderi. Nici măcar în primii ani de după înfiinţare, când producţia s-a înjumătăţit, nu a existat pierdere. Era profit, mic, dar era”, a precizat directorul combinatului slătinean, Gheorghe Dobra, citat de ECONOMICA.NET.
Marian Năstase, vicepreşedintele consiliului de administraţie al companiei, consideră actuale de piaţă ca fiind „deosebit de agresive”, astfel încât planurile de afaceri ale companiei se ajustează din mers, potrivit declaraţiilor pentru ECONOMICA.NET.
Alro Slatina (ALR) valorează peste 1,25 miliarde de lei la Bursa de Valori Bucureşti, fiind parte a Grupului Vimetco, controlat de miliardarul rus Vitali Matchitski. Vimetco are peste 84% din acţiunile ALR, iar Fondul Proprietatea peste 10%.
Recent, Vitali Matchitski şi-a impus fiul, Pavel Matchitski, în consiliul de administraţie al Alro.