Kodak se pregăteşte să iasă din faliment

Grupul american Eastman Kodak se pregăteşte să iasă din faliment după ce a încheiat, luni, un acord cu cel mai mare dintre creanţierii săi, fondul de pensii britanic KPP, căruia i-a cedat unele dintre activităţile sale de imagistică, informează AFP.
Economica.net - mar, 30 apr. 2013, 12:16
Kodak se pregăteşte să iasă din faliment

KPP va obţine astfel, pentru 650 de milioane de dolari, activităţile de „imagistică personală” destinate publicului larg, care permit crearea de produse fotografice personalizate (realizarea de fotografii, tipărirea de albume fotografice, de felicitări, de calendare etc.), ca şi dispozitivele de scanare şi de capturare a imaginilor, destinate companiilor. Kodak a anunţat punerea în vânzare a acestor activităţi în vara anului 2012.

În cadrul acestui acord, KPP renunţă să îşi mai revendice drepturile creanţiere şi să solicite 2,8 miliarde de dolari de la Kodak şi filialele sale.

„Printr-o singură tranzacţie, Kodak îşi va concretiza intenţia anunţată anterior de a ceda activităţile sale de imagistică personală şi cele pentru documente pentru companii şi îşi va achita astfel cea mai mare datorie”, a declarat CEO-ul grupului, Antonio Perez.

În plus, operaţiunea „furnizează lichidităţile de care avem încă nevoie pentru a ieşi din procedura falimentului”, a adăugat el.

Kodak şi-a declarat falimentul la începutul anului 2012, la 131 de ani de la înfiinţare, după ce a înregistrat o serie de întârzieri în domeniul digital faţă de concurenţii săi. Grupul riscă propria supravieţuire, printr-o restructurare masivă, ce include cedarea sau abandonarea unei serii întregi de activităţi, în vederea ieşirii din faliment, în acest an.

Kodak va realiza o etapă importantă din această procedură depunând marţi la Tribunalul falimentului proiectul unui plan de reorganizare.

Grupul american a anunţat în paralel că a reuşit să obţină un beneficiu net de 283 de milioane de dolari în primul trimestru. Prin comparaţie, Kodak înregistrase o pierdere de 366 de milioane de dolari în aceeaşi perioadă în 2012.

Kodak explică revenirea pe „plus” în bilanţul său de cheltuieli şi venituri prin îmbunătăţirea rezultatelor unor activităţi pe care intenţionează să le păstreze, în urma eforturilor depuse pentru a-şi reduce costurile, dar şi prin faptul că a beneficiat de un profit excepţional (535 milioane de dolari), rezultat din vânzarea unui important portofoliu de brevete asociate imaginilor digitale.

Cifra de afaceri pentru activităţile păstrate de Kodak a scăzut cu 9%, ajungând la 849 milioane de dolari.

Te-ar mai putea interesa și
Mai multe state UE, printre care și România, cer măsuri pentru sprijinirea producătorilor auto de pe continent, afectați de normele privind poluarea
Mai multe state UE, printre care și România, cer măsuri pentru sprijinirea producătorilor auto de pe continent, afectați ...
O coaliţie de şapte state membre UE, inclusiv România, cere acţiuni pentru prezervarea competitivităţii industriei auto a blocului comunitar, într-un moment în care sunt necesare investiţii......
Valentin Tătaru (ING): Dacă mâine ANAF-ul ar colecta cum trebuie, am fi într-o recesiune cruntă poimâine
Valentin Tătaru (ING): Dacă mâine ANAF-ul ar colecta cum trebuie, am fi într-o recesiune cruntă poimâine
Producţia industrială în România a ajuns la nivelul din 2014 şi nu mergem în direcţia de a recupera, ci probabil vom ...
Producătorul de inputuri organice Norofert încheie primele nouă luni din 2024 cu o creștere a cifrei de afaceri de 10% și a profitului net de 24%
Producătorul de inputuri organice Norofert încheie primele nouă luni din 2024 cu o creștere a cifrei de afaceri de 10% ...
Norofert, principalul producător de inputuri organice și furnizor de biotehnologie pentru agricultură, a înregistrat ...
Ciolacu anunță că aderarea completă a României la spațiul Schengen de la 1 ianuarie 2025 a fost agreată în COREPER
Ciolacu anunță că aderarea completă a României la spațiul Schengen de la 1 ianuarie 2025 a fost agreată în COREPER
Aderarea completă a României la Spaţiul Schengen de la 1 ianuarie a fost agreată la Bruxelles, în Comitetul Reprezentanţilor ...