„Au fost forați până acum aproape 100 de piloți dintre cei 961 necesari întregului Lot I”, spune secretarul de stat într-o postare pe pagina sa de Facebook, ce cuprinde imagini de pe șantier.
Potrivit lui, se lucrează în toate zonele, mai ales în zona lucrărilor de artă: poduri, podețe și pasaje, acolo unde vremea permite. „Din cauza umidității foarte ridicate unele lucrări nu se pot executa pentru moment”, explică Srioșteanu.
Acesta adăugă că a început montarea echipamentelor și instalațiilor pentru producerea grinzilor necesare Lotului I și Lotului II, pe raza administrativă a localității Berceni, iar echipele de muncitori turci au început și realizarea armăturilor necesare producerii grinzilor.
„Continuă lucrările de terasamente de la DN4 spre A2 și de la DN4 spre DN5, precum și în zona DJ401, acolo unde umiditatea permite”, mai spune secretarul de stat.
Amintim că ordinul de începere a lucrărilor pe lotul 1 din A0 Sud a fost emis în data de 15 februarie 2021.
Lotul I din Autostrada de Centură Sud are o lungime de 16,9 km, între Berceni și A2, constructorul desemnat este Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret A.Ş, iar valoarea contractului este de 830,6 milioane de lei. Lucrările vor fi executate în localitățile: Vidra, Berceni, Popești – Leordeni, Glina și Cernica.
„Așa cum am promis, în maximum 2 ani (2022), vom finaliza cele 5 pasaje pe actuala Centură a Bucureștiului, respectiv Mogoșoaia, Berceni, Cernica, Domnești și Popești-Leordeni (Olteniței) și, în maximum 3 ani (2023), cele 3 loturi de pe A0 Sud, adică 52 de km din Autostrada de Centură București Sud”, conchide Scrioșteanu.
Lotul 1 al A0 are o lungime de 16,93 km. Antreprenorul care va executa lucrările este Alsim Alarko Sanayi Tesisleri veTicaret A.Ş. Valoarea contractului este de 830.679.662,15 de lei, fără TVA.
Durata contractului este de 30 luni pentru perioada de execuție a lucrărilor și 60 de luni pentru perioada de garanție a acestora. Lucrările au ca termen de finalizare prima jumătate a anului 2023.