Primăria Braşov are în plan construirea în zona Poiana Mică din Poiana Braşov a unei clădiri cu locuri de parcare destinată turiştilor care vin în zonă. Autoritatea a lansat deja un anunţ de participare la licitaţia ce va avea loc la finele lunii iunie. Valoarea estimată a proiectului se ridică la aproximativ 24,4 milioane de lei. Proiectul ninclude şi realizarea unui terminal de transport public. Parcarea ar trebui să fie finalizată la 16 luni după atribuirea contractului.
Sistemul de parcare va fi organizat pe mai multe niveluri optimizat pentru un număr maxim de locuri. De asemenea, amplasarea maşinilor în spaţiu de parcare se va face computerizat, începând de la intrarea în parcare până la ieşire, şoferii fiind dirijaţi cu ajutorul unui soft specializat care va alege varianta optimă de amplasare a autoturismelor în parcaj. Parcarea va avea şi locuri pentru maşinile de capacitate mare (autocare, microbuze), iar la ultimul nivel al clăddirii vor fi spaţii comerciale şi de divertisment.