Drulă promite că în acest an se va putea circula pe toată Autostrada A10

Ministrul Transporturilor Cătălin Drulă a anunţat vineri că în acest an întreaga Autostrada A10 (Sebeş-Turda) va fi dată în circulație, după ce a primit asigurări de la constructorului lotului 2 că acesta va fi finalizat până în toamnă. Drulă a întreprins alături de vicepremierul Dan Barna o vizită pe șantierul autostrăzii.
Cristian Negrei - vin, 18 iun. 2021, 20:26
Drulă promite că în acest an se va putea circula pe toată Autostrada A10

„O altă oprire pe traseul şantierelor. Împreună cu Dan Barna, astăzi am fost şi pe autostrada Sebeş-Turda – lotul 2, unde m-am asigurat că anul acesta, aşa cum am anunţat, vom deschide tronsonul de 29 de km dintre Alba Iulia şi Aiud. Am obţinut promisiunea fermă a constructorului că în toamnă lotul va fi gata şi că pe întreaga A10 se va putea circula în acest an. În plus, antreprenorul a finalizat soluţia tehnică de remediere a alunecării de teren care a creat probleme la km 19 şi s-a apucat de implementarea ei. Pe tronson se aştern zilnic circa 2.000 de tone de asfalt. Aşadar, sper să încheiem odată acest proiect mult întârziat, demarat în 2014 şi care ar fi trebuit să fie gata în 2016 (!) şi să putem circula în sfârşit pe autostrada care face legătura între două coridoare principale, A1 Sibiu-Deva-Timişoara-Arad şi A3 Mureş-Cluj-Oradea”, a scris vineri seara, pe Facebook, ministrul Drulă.

El a mai precizat că nodul de la Sebeş, care face legătura între A10, DN1 şi A1, va fi finalizat în luna iulie.

„Încă un anunţ: nodul de la Sebeş – pe care tocmai l-am vizitat şi care face legătura între A10, DN1 şi A1 – va fi gata în iulie, conform promisiunii constructorului. Aici va fi o finalizare a nodului în două etape. În prima fază, pe 15 iulie, vor fi terminate bretelele dinspre Deva, iar la final de iulie cele dinspre Sibiu”, a subliniat şeful de la Transporturi.

Cătălin Drulă a vizitat vineri tronsonul Nădăşelu – Poarta Sălajului al Autostrăzii Transilvania.

Te-ar mai putea interesa și
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat luni la 5,81% pe an, de la 5,75% pe an în şedinţa precedentă,......
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...