Iohannis cere urmărirea penală a fostului ministru al Energiei, Victor Grigorescu

Președintele a transmis ministrului Justiției cererea de urmărire penală a lui Victor Grigorescu, fost ministru al Energiei în guvernul tehnocrat.
Mihai Nicuţ - mie, 23 iun. 2021, 15:23
Iohannis cere urmărirea penală a fostului ministru al Energiei, Victor Grigorescu

Iată comunicatul Administrației Prezidențiale pe această temă

“Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 23 iunie 2021, ministrului justiției, domnul Stelian-Cristian Ion, cererea de urmărire penală a domnului Victor Vlad Grigorescu, în calitate de fost ministru al energiei în perioada noiembrie 2015 – ianuarie 2017, pentru faptele ce fac obiectul Dosarului penal nr. 261/P/2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică, sub aspectul săvârșirii de către acesta a infracțiunii de fals în declarații în formă continuată, prevăzută de art. 28 din Legea nr. 176/2010, raportat la art. 326 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal, urmând a se proceda conform legii, având în vedere solicitarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispozițiilor art. 109 alin. (2) din Constituția României, republicată, ale Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, luând în considerare şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 270/2008.

Totodată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înștiințat cu privire la formularea acestei cereri”.

Singurul episod controversat știut din trecutul lui Grigorescu

Victor Grigorescu a fost ministru al Energiei în guvernul tehnocrat condus de Dacian Cioloș, între noiembrie 2015 și ianuarie 2017. Fost membru în consiliul de administrație al Electrica., Victor Grigorescu a activat în perioada 2007 – 2011 în cadrul Reprezentanței Permanente a României pe lângă UE ca diplomat, expert în politica comercială comună a UE. Între 2004 și 2007 lucrat în cadrul Ministerului Economiei și Comerțului participând la negocierile de aderare a României la Uniunea Europeană.

Victor Grigorescu, care acum este consultant, a avut un singur episod controversat cât a fost ministru, legată de declarația sa de avere. ANI a a început, în 2016, o investigaţie asupra declaraţiilor de avere depuse de către Victor Vlad Grigorescu. Ministrul a obţinut cel puţin 791.500 lei din cedarea folosinţei, în două rânduri, a unui bun mobil valoros, către un offshore din insulele britanice Turks și Caicos, bun care nu era trecut în declarația de avere. Inițial, el a declarat că nu poate spune ce bun mobil îi aduce asemenea venituri, întrucât „este vorba de un contract privat”, iar „tranzacţia în sine rămâne confidenţială”.

Ulterior, a spus că este vorba despre o platformă online, un site cu domeniu eu.com, pe care l-a închiriat cu 800.000 lei.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski: Prin escaladarea războiului în Ucraina, Putin caută să forţeze SUA să accepte condiţiile Rusiei
Zelenski: Prin escaladarea războiului în Ucraina, Putin caută să forţeze SUA să accepte condiţiile Rusiei
Preşedintele rus Vladimir Putin încearcă să forţeze SUA "să accepte condiţiile Rusiei", a apreciat joi seara preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în mesajul său zilnic către......
Renault se extinde în China, deși nu vinde automobile acolo
Renault se extinde în China, deși nu vinde automobile acolo
Renault încearcă să îşi consolideze afacerile cu vehicule electrice într-un moment în care scade cererea pentru astfel ...
Ciolacu: Dacă se demonstrează, în urma renumărării, că am fost dezavantajat, oricum mă retrag din cursa pentru preşedinţie
Ciolacu: Dacă se demonstrează, în urma renumărării, că am fost dezavantajat, oricum mă retrag din cursa pentru preşedinţie
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, că se va retrage din cursa pentru Preşedinţia României chiar şi în cazul ...
Turcia depune eforturi pentru a opri circulaţia de dolari falşi
Turcia depune eforturi pentru a opri circulaţia de dolari falşi
Autorităţile turce au verificat joi casele de schimb valutar şi bancomatele pentru a reduce potenţialele daune cauzate ...