Intel are un nou CEO – Brian Krzanich

Intel, cel mai mare producător de microcipuri din lume, l-a numit în funcţia de CEO pe Brian Krzanich, în prezent director operaţional executiv, un veteran al companiei a cărui principală responsabilitate va fi accelerarea tranziţiei către procesoare pentru dispozitive mobile.
Economica.net - vin, 03 mai 2013, 07:25
Intel are un nou CEO - Brian Krzanich

Krzanich (52 de ani) va deveni cel de-al şaselea CEO din istoria de 44 de ani a companiei la adunarea anuală a acţionarilor din 16 mai, când actualul director general, Paul Otellini (62 de ani), se va retrage din funcţie, potrivit unui comunicat transmis joi seară de Intel, preluat de Bloomberg.

Intel păstrează astfel tradiţia de a promova din interior pentru funcţia de CEO, mizând pe un fost şef de fabrică cu 30 de ani de experienţă în producţia microprocesoarelor care echipează 80% din PC-uri.

Principalul obiectiv al companiei în prezent este consolidarea poziţiei pe piaţa microcipurilor pentru smartphone-uri şi tablete, dominată de grupul american Qualcomm.

Astfel, numirea unui CEO care nu are o experienţă semnificativă în zona tehnologiilor mobile ar putea reprezenta un risc.

Acţiunile Intel au închis joi la New York în urcare cu 0,5% şi afişează un câştig de 17% de la începutul acestui an, însă au scăzut cu 6,2% în timpul mandatului lui Otellini, care a început în luna mai a anului 2005.

Se estimează că piaţa computerelor personale, dominată de Intel, va scădea în 2013 pentru cel de-al doilea an consecutiv, în timp ce vânzările de smartphone-uri şi tablete continuă să înregistreze creşteri semnificative e la un an la altul.

În pofida investiţiilor masive desfăşurate de Intel în ultimii ani pentru a-şi face loc pe piaţa dispozitivelor mobile, microcipurile construite pe arhitectura concurentă dezvoltată de compania britanică ARM Holdings reprezintă 95% din vânzări. Qualcomm este cel mai mare producător de cipuri ARM.

Krzanich a declarat că eforturile de penetrare a pieţei gadget-urilor vor accelera în mandatul său.

„Vedem că lumea devine mai mobilă. Vedem că creşterea s-a transferat către acele zone şi credem că avem activele necesare, capacităţile necesare de producţie pentru a intra pe această piaţă mult, mult mai rapid”, a declarat Krzanich.

Promovarea lui Krzanich marchează revenirea unui inginer în funcţia de CEO. Compania a fost condusă în mod tradiţional de oameni de ştiinţă, cu excepţia lui Otellini, de profesie economist.

Te-ar mai putea interesa și
Honda și Nissan lucrează la o fuziune între egali, pentru a lupta contra Tesla și a producătorilor chinezi
Honda și Nissan lucrează la o fuziune între egali, pentru a lupta contra Tesla și a producătorilor chinezi
Producătorii de automobile japonezi Honda și Nissan sunt în discuții pentru aprofundarea legăturilor, potrivit surselor, inclusiv o posibilă fuziune, deoarece provocările Tesla și rivalii......
Calea ferată Brașov – Sighișoara: „Cârtițele” Eleni și Varvara, oprite forțat din cauza unor condiții fizice imprevizibile
Calea ferată Brașov – Sighișoara: „Cârtițele” Eleni și Varvara, oprite forțat din cauza unor condiții ...
"Cârtițele" Eleni și Varvara, care sapă cele două fire ale Tunelului Ormeniș de 7,1 kilometri de pe traseul liniei ...
Județele în care s-au vândut cele mai multe apartamente în primele 11 luni din acest an
Județele în care s-au vândut cele mai multe apartamente în primele 11 luni din acest an
Tranzacțiile cu unități individuale au fost mai multe anul acesta decât în 2023. Creșterea este de 8% pentru primele ...
Încă o companie românească se extinde în toată regiunea. SmartWrap intră în Ungaria, Polonia, Bulgaria și Republica Moldova
Încă o companie românească se extinde în toată regiunea. SmartWrap intră în Ungaria, Polonia, Bulgaria și Republica ...
Piața ambalajelor flexibile din România s-a dublat în ultimii zece ani și a ajuns la circa 250 milioane de euro, urmând ...