BNR susţine că proiectul de Lege care interzice cumulul pensiei cu salariu ar putea încălca legislaţia

Reprezentanţii Băncii Naţionale a României susţin că proiectul de Lege privind unele măsuri privind continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare ar putea încălca legislaţia internă şi europeană.
AGERPRES - vin, 25 iun. 2021, 14:20
BNR susţine că proiectul de Lege care interzice cumulul pensiei cu salariu ar putea încălca legislaţia

„Pentru clarificarea unor aspecte apărute în dezbaterea publică privind demersul Băncii Naţionale a României de a se adresa preşedintelui Camerei Deputaţilor şi al Senatului în legătură cu proiectul de Lege privind unele măsuri privind continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare, formulăm următoarele precizări: aspectele sesizate de Banca Naţională a României nu se referă sub nicio formă la problema cumulului pensii – salarii, abordarea de reglementare în acest domeniu nefiind, evident, de competenţa băncii centrale. Demersul BNR vizează semnalarea necesităţii de a fi respectat principiul independenţei instituţionale şi personale a băncii centrale şi, respectiv, a membrilor Consiliului de administraţie al BNR, numiţi de Parlamentul României”, se arată într-o precizare a Băncii Centrale transmisă vineri AGERPRES.

BNR menţionează că este obligată să sesizeze autorităţile statului de fiecare dată când există riscul ca proiecte legislative, cu impact asupra băncii centrale, să intre în conflict cu legislaţia internă şi europeană care reglementează activitatea acesteia.

„Prin aceste demersuri, banca centrală urmăreşte inclusiv evitarea declanşării unei acţiuni de infringement contra României pentru nerespectarea legislaţiei UE, în condiţiile în care Statele Membre au obligaţia de a asigura compatibilitatea legislaţiei interne cu Tratatele şi Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale şi al Băncii Centrale Europene (potrivit art.131 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene)”, se arată în document.

Conform BNR, prin proiectul legislativ se încalcă, în principal, prevederile art.14.2 din Protocolul 4 la Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene cu privire la Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale şi al Băncii Centrale Europene, precum şi prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României.

În esenţă, BNR semnalează că, prin modul de redactare a art.2 alin.(1), art.3 alin.(1) şi art.6 din proiectul de lege în discuţie se stabilesc, implicit, noi criterii pentru eliberarea din funcţie a membrilor Consiliului de Administraţie al BNR. Aceste criterii au impact asupra duratei mandatului membrilor organelor de conducere ale băncii centrale şi, prin urmare, este afectată independenţa acestuia, prevăzută expres în Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

„Banca Naţională a semnalat, semnalează şi va continua să semnaleze autorităţilor Statului potenţiale încălcări ale legislaţiei interne şi europene generate de proiectele de acte normative emise de Parlament sau de Guvern, care privesc activitatea băncii centrale a României, în calitatea acesteia de membru al Sistemului European al Băncilor Centrale”, se mai spune în documentul citat.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a transmis Parlamentului o scrisoare în care solicită introducerea în proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul în sistemul bugetar, adoptat de Guvern, a unei excepţii, astfel încât membrii Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României să aibă posibilitatea de a-şi desfăşura activitatea şi după vârsta de 70 de ani.

„În opinia noastră, prin acest proiect de lege se instituie regula potrivit căreia persoanele care îşi desfăşoară activitatea în baza unui act de numire în funcţie în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, îşi pot desfăşura activitatea numai până la data intrării în vigoare a legii, dacă au împlinit vârsta de 70 de ani sau până la împlinirea vârstei de 70 de ani, dacă aceasta se produce ulterior intrării în vigoare a legii. Nemaifiind prevăzută în proiectul de lege nicio excepţie de la regulă, aceasta este aplicabilă şi membrilor Consiliului de administraţie al BNR, în funcţie la momentul intrării în vigoare a legii, ceea ce conduce la imposibilitatea exercitării mandatului acordat pe întreaga sa durată de către o parte dintre membrii Consiliului de administraţie al BNR”, se menţionează în scrisoare.

În document se arată că prevederile proiectului ar duce la interpretarea că membrii Consiliului de administraţie al BNR şi-ar putea desfăşura activitatea numai până la data intrării în vigoare a legii, dacă au împlinit vârsta de 70 de ani sau până la împlinirea acestei vârste, ceea ce ar intra în contradicţie cu dispoziţiile Tratatului privind funcţionarea UE şi cu legea 312/2004 privind Statutul BNR.

„Având în vedere aspectele menţionate, considerăm că este necesară introducerea în cuprinsul proiectului de lege privind unele măsuri pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare a unei excepţii, astfel încât membrii Consiliului de administraţie al BNR să aibă posibilitatea să-şi desfăşoare activitatea şi după împlinirea vârstei de 70 de ani”, se arată în scrisoare.

De asemenea, guvernatorul BNR apreciază că este necesară derularea procedurii de consultare a Băncii Centrale Europene în legătură cu acest proiect, având în vedere implicaţiile acestuia asupra duratei mandatului membrilor CA al BNR.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...