Parlamentul European și statele membre UE au reușit să ajungă la un acord cu privire la noua Politică Agricolă Comună (PAC)

Eurodeputaţii şi statele membre ale Uniunii Europene au ajuns vineri la un acord cu privire la noua Politică Agricolă Comună (PAC), destinată să "înverzească" agricultura europeană fără a afecta veniturile fermierilor, au anunţat Comisia Europeană şi mai multe surse parlamentare, informează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.
AGERPRES - vin, 25 iun. 2021, 17:42
Parlamentul European și statele membre UE au reușit să ajungă la un acord cu privire la noua Politică Agricolă Comună (PAC)

„Sunt foarte satisfăcut să pot să spun că am reuşit. Cu privire la anumite puncte, am fi dorit un rezultat diferit, dar pe ansamblu, cred că putem fi satisfăcuţi de acordul obţinut”, a scris pe Twitter comisarul european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski.

Acordul a fost negociat de reprezentanţii Parlamentului European şi cei ai statelor membre UE. Ambele părţi trebuie acum să aprobe acordul.

Citește și: https://www.economica.net/politica-agricola-comuna-eurodeputatii-si-statele-membre-ue-nu-au-ajuns-la-un-acord-negocierile-se-reiau-in-iunie_513487.html

Cele 27 de state membre UE au căzut de acord în luna octombrie 2020 cu privire la o reformă a Politicii Agricole Comune care se va aplica începând din ianuarie 2023, cu un buget de aproximativ 387 de miliarde de euro pe o perioadă de şapte ani, dintre care 270 de miliarde de euro sub formă de subvenţii directe către fermieri. Însă, pentru aplicarea acestei reforme a PAC, statele membre trebuiau să ajungă la o înţelegere cu Parlamentul European.

Potrivit unui document consultat de Reuters, negociatorii celor două părţi au căzut de acord asupra unor reguli care obligă ţările membre UE să cheltuie 20% din plăţile directe către agricultori începând din 2023-2024, pentru a creşte la 25% din plăţi între 2025-2027, pentru aşa-numitele „eco-scheme” care protejează mediul. Textul final al acordului nu a fost încă publicat.

Citește și: https://www.economica.net/adrian-oros-nu-putem-sa-acceptam-in-pac-o-pondere-atat-de-mare-de-peste-65-a-masurilor-pentru-clima-si-mediu_514771.html

Noile reguli din Politica Agricolă Comună se vor aplica din 2023 şi nu acoperă Marea Britanie, ca urmare a ieşirii acestei ţări din UE.

Te-ar mai putea interesa și
Producătorul european de baterii pentru EV-uri, Northvolt, mizează pe finanțări suplimentare care-i vor permite să iasă din faliment până la sfârșitul lui ianuarie
Producătorul european de baterii pentru EV-uri, Northvolt, mizează pe finanțări suplimentare care-i vor permite să iasă ...
Producătorul suedez de baterii pentru vehicule electrice Northvolt a declarat vineri că se așteaptă să primească finanțare suplimentară pentru a ieși din faliment până la sfârșitul lunii......
Meteorologii spun că România va suferi de secetă doar local în sudul și estul Olteniei
Meteorologii spun că România va suferi de secetă doar local în sudul și estul Olteniei
Conţinutul de apă în sol va înregistra valori scăzute doar local în sudul şi estul Olteniei, în cursul săptămânii ...
Honda și Nissan ar putea construi mașini unul în fabricile celuilalt
Honda și Nissan ar putea construi mașini unul în fabricile celuilalt
Honda și Nissan iau în considerare producția de vehicule unul în fabricile celuilalt, ca parte a planului lor de a aprofunda ...
Oficialii și muncitorii Volkswagen au încheiat un acord ieri, după 70 de ore de discuții
Oficialii și muncitorii Volkswagen au încheiat un acord ieri, după 70 de ore de discuții
Oficialii și muncitorii Volkswagen ar fi semnat un acord după circa o săptămână de discuții, perioadă în care se ...