Situaţia actuală din Madagascar, cauzată de mai mulţi ani de secetă, l-a făcut pe directorul Programului Alimentar Mondial (PAM), David Beasley, care s-a deplasat recent pe insulă, să spună că „ceea ce se întâmplă în această ţară seamănă cu ceea ce vedeţi într-un film horror”.
Vineri, directorul regional al PAM pentru sudul Africii, Lola Castro, care l-a însoţit pe David Beasley în acea vizită, a evocat „o situaţie foarte dramatică”, într-un interviu video acordat pentru jurnaliştii din New York. „Ce este mai rău abia urmează”, a prevenit ea.
„Sunt oameni care se află la limita foametei şi acest lucru se întâmplă fără să existe un conflict armat. Doar din cauza schimbărilor climatice, care, prin cele mai grave efecte ale lor, îi afectează foarte mult. O acţiune rapidă a comunităţii internaţionale este mai mult decât necesară”, a mai spus Lola Castro.
„Aceşti oameni nu au contribuit cu nimic la schimbările climatice, însă ei poartă întreaga povară în prezent”, a continuat ea, citându-l pe David Beasley.
Foametea din Madagascar este deosebit de gravă în sudul ţării. În urmă cu mai mult de o lună, ONU a emis deja o alertă în privinţa foametei în creştere, care riscă să afecteze peste 1 milion de persoane.
Madagascar, o insulă din Oceanul Indian, reprezintă un teritoriu în care accesul este dificil – atât pentru ajutoarele umanitare, cât şi pentru reprezentanţii presei – din cauza pandemiei de COVID-19 şi a restricţiilor antiepidemice. Agenţiile umanitare întâmpină dificultăţi în a sensibiliza opinia publică în privinţa acestei tragedii, în contextul absenţei fondurilor necesare pentru aducerea în zonă a unor ajutoare suficiente.