Ucraina şi SUA încep exerciţii militare în Marea Neagră, în pofida protestelor Rusiei

Ucraina şi SUA încep luni un exerciţiu implicând 30 de ţări în Marea Neagră şi în sudul Ucrainei, în pofida apelurilor Rusiei de a anula aceste manevre, relatează Reuters.
AGERPRES - lun, 28 iun. 2021, 13:28
Ucraina şi SUA încep exerciţii militare în Marea Neagră, în pofida protestelor Rusiei

Exerciţiul Sea Breeze 2021 intervine după o creştere a tensiunilor între NATO şi Moscova, care a declarat săptămâna trecută că a tras tiruri de avertisment şi a lansat bombe în calea distrugătorului britanic HMS Defender pentru a-l îndepărta din apele Mării Negre în largul Crimeii. Marea Britanie a respins versiunea incidentului prezentată de Moscova, scrie Agerpres.

Rusia a anexat Crimeea în 2014 şi pretinde că este teritoriu rusesc, dar peninsula este recunoscută la nivel internaţional ca parte a Ucrainei.

Ambasada Rusiei la Washington a cerut săptămâna trecută anularea exerciţiilor Sea Breeze, iar Ministerul rus al Apărării a declarat că va reacţiona dacă va fi necesar pentru a proteja securitatea naţională a Rusiei.

Sea Breeze 2021 este programat să dureze două săptămâni, implicând aproximativ 5.000 de militari NATO şi ai ţărilor aliate, precum şi circa 30 de nave şi 40 de avioane. Vor participa de asemenea distrugătorul cu rachete ghidate USS Ross şi trupe de infanterie marină americane.

Ucraina afirmă că obiectivul principal este de a câştiga experienţă în acţiuni comune în cadrul unor operaţiuni multinaţionale de menţinere a păcii şi de securitate.

Relaţiile între Kiev şi Moscova s-au deteriorat semnificativ după anexarea Crimeii de către Rusia, care acordă sprijin rebelilor separatişti în estul Ucrainei.

Tensiunile au escaladat după ce Rusia a comasat în primăvară efective importante de trupe şi tehnică militară la frontiera cu Ucraina, dintre care o parte au rămas pe loc, deşi la 22 aprilie Moscova anunţase retragerea lor.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...