CATL și Tesla au ajuns la un acord privind extinderea colaborării în domeniul bateriilor până în 2025

Producătorul chinez de baterii pentru vehicule electrice Contemporary Amperex Technology - CATL - a anunţat că a extins acordul pentru furnizarea de baterii cu litiu firmei americane Tesla Inc până în 2025.
AGERPRES - mar, 29 iun. 2021, 08:16
CATL și Tesla au ajuns la un acord privind extinderea colaborării în domeniul bateriilor până în 2025

Conform South China Morning Post, CATL, listat la Bursa de la Shenzhen, a anunțat că va furniza până în decembrie 2025 celule de baterii către Tesla, care produce sedanurile Model 3 şi SUV-urile Model Y în Shanghai. Contractul iniţial expira în iunie 2022.

Alţi furnizori de baterii ai Tesla sunt Panasonic Corp (Japonia) şi LG Energy Solution (Coreea de Sud).

Detaliile privind cantitatea de baterii nu au fost date publicităţii.

Luna aceasta, Fu Bingfeng, vicepreşedinte executiv la Asociaţia Producătorilor Auto din China (CAAM), a estimat că vânzările de automobile electrice şi hibride (EV) pe piaţa chineză ar urma să crească anual cu peste 40% în următorii cinci ani.

CAAM se aşteaptă ca anul acesta să fie livrate 1,9 milioane de automobile electrice şi hibride, iar anul viitor 2,7 milioane.

Producătorii de vehicule electrice şi hibride, cum ar fi Tesla Inc, Nio Inc, Xpeng Inc şi BYD, îşi extind capacităţile de producţie în China, unde autorităţile promovează automobilele ecologice pentru a reduce poluarea.

Vânzările auto pe piaţa chineză au scăzut cu 3% în mai, încheind cele 13 luni de creştere consecutivă, începând din aprilie 2020, după criza provocată de pandemia de coronavirus (Covid-19).

Luna trecută, livrările pe cea mai mare piaţă auto din lume au totalizat 2,13 milioane de vehicule, comparativ cu perioada similară din 2020, a informat recent Asociaţia Producătorilor Auto din China (CAAM).

În primele cinci luni din acest an, vânzările au crescut cu 36%, la 10,88 milioane de vehicule.

Deficitul global de semiconductori şi creşterea preţurilor materiilor prime au afectat semnificativ producătorii auto din China, a afirmat Chen Shihua, din cadrul CAAM. Acesta a adăugat că Asociaţia Producătorilor Auto din China îşi menţine previziunile pozitive privind sectorul auto.

Anterior, CAAM previziona o creştere a vânzărilor pe piaţa auto chineză de 6,5% anul acesta.

Ca un semn promiţător pentru producătorii auto globali care au investit masiv în China, livrările de automobile electrice şi hibride s-au majorat cu 160% în mai, la 217.000 unităţi.

Autorităţile de la Beijing vor ca automobilele electrice şi hibride să reprezinte 20% din totalul vânzărilor auto până în 2025, faţă de aproximativ 5% acum.

Te-ar mai putea interesa și
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația pentru construcția lotului 3 al Drumului Expres Arad - Oradea. Amintim......
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
Uniunea Europeană (UE) intenţionează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diferite criterii, ...
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Premier Energy Furnizare, unul dintre marii furnizori de energie electrică pentru clienții casnici, a transmis clienților ...