Optimisim la BERD pentru România. A majorat, la 6%, de la 3%, previziunile de creştere a economiei, în 2021

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi-a îmbunătăţit în mod semnificativ estimările privind evoluţia economică a României în 2021, prognozând o creştere de 6% în acest an, faţă de un avans de 3% cât estima în luna septembrie a anului trecut, se arată într-un raport publicat marţi de instituţia financiară internaţională.
AGERPRES - mar, 29 iun. 2021, 12:43
Optimisim la BERD pentru România. A majorat, la 6%,  de la 3%, previziunile de creştere a economiei, în 2021

Potrivit BERD, cele trei ţări din regiunea Europei de Sud-Est (România, Bulgaria şi Grecia) au fost afectate serios de criza Covid-19 în 2020, cu o contracţie medie de 5,2%, cea mai amplă din toate regiunile în care BERD operează. Cu toate acestea, în prezent, are loc o revenire în toate cele trei ţări din regiunea Europei de Sud-Est, în special în România, astfel că pe ansamblul lui 2021, BERD se aşteaptă la o creştere de 5,2% la nivel regional. Este vorba de cea mai mare revizuire în sus a prognozelor de creştere ale BERD, de aproape două puncte procentuale, faţă de estimările publicate în luna septembrie a anului trecut, scrie Agerpres.

„România a traversat criza Covid-19 mai bine decât se estima iniţial, cu o contracţie a PIB-ului de 3,9% în 2020. Pe ansamblu, consumul privat a avut cel mai semnificativ declin în 2020, de 4,9%, în timp ce investiţiile care s-au menţinut şi îmbunătăţirea exporturilor au avut o contribuţie pozitiv la creştere. În ultimele două trimestre, economia a crescut în ritm robust, pe măsură ce măsurile de izolare au avut un impact limitat asupra activităţii economice…Actualul avânt din economie ar urma să ducă la o creştere de 6% a PIB în 2021. Pentru 2022, Facilitatea de Revenire şi Rezilienţă ar urma să dea un impuls semnificativ investiţiilor, în timp ce consumul privat şi îmbunătăţirea exporturilor ar putea să se traducă într-o creştere economică de până la 5%. Principalul risc în jos la adresa acestor prognoze are legătură cu evoluţia pandemiei”, susţine BERD.

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a fost înfiinţată în 1991 pentru a investi în fostele state din blocul comunist şi a le ajuta să facă tranziţia la economia de piaţă. În ultimii ani, BERD a început să-şi reorienteze atenţia dinspre fostul bloc sovietic spre Africa de Nord şi Orientul Mijociu.

În România, unde BERD este un investitor major, Banca se concentrează asupra finanţării infrastructurii, creşterii productivităţii şi consolidării sectorului financiar. Până în prezent, BERD a investit aproape nouă miliarde de euro în economia ţării, iar 76% dintre aceste investiţii au mers în sectorul privat.

De la începutul acestui an, BERD a semnat proiecte de investiţii în valoare totală de 127 milioane de euro în România, după ce anul trecut a oferit o finanţare de 340 milioane de euro pentru economia românească.

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză estimează o creştere de 5% pentru Produsul Intern Brut în 2021.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...