Zi liberă plătită în ziua vaccinării pentru salariaţii care e imunizează împotriva Covid-19
Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat marţi, 29 iunie, propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.55/2020, potrivit căreia persoanele care se vaccinează împotriva Covid-19 să poată beneficia, la cerere, de următoarele drepturi:
- o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, în ziua vaccinării, în cazul angajaţilor;
- o zi scutire de frecvenţă, în ziua vaccinării, în cazul elevilor, studenţilor şi militarilor;
- o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, pentru unul dintre părinţi în ziua vaccinării minorului sau a copilului cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani, potrivit informațiilor primite de Economica.net prin platforma Issue Monitoring – o platformă online de monitorizare a inițiativelor legislative în timp real, fondată de Octavian Rusu, expert în politici publice.
Proiectul urmează să fie trimis preşedintelui pentru promulgare. După promulgare şi publicarea sa în Monitorul Oficial, măsurile cuprinse în proiect, anunţate de Economica.net mai sus, vor intra în vigoare.