Ponta: S-a ajuns la un acord cu Rompetrol în privinţa creanţei datorate de companie

Premierul Victor Ponta a susţinut, vineri, la Constanţa, că s-a ajuns la un acord cu Rompetrol în privinţa creanţei datorate de companie, iar una dintre investiţiile importante ar putea fi făcută la rafinăria de la Năvodari.
Economica.net - vin, 03 mai 2013, 16:54
Ponta: S-a ajuns la un acord cu Rompetrol în privinţa creanţei datorate de companie

Întrebat spre ce domeniu urmează să fie direcţionată prima transă din datoria Rompetrol de 200 de milioane de euro premierul a arătat că a fost formată o echipă de negociere şi cel mai important lucru este că ”s-a ajuns la un acord, care înseamnă 200 de milioane (n.r euro) pentru o parte din acţiuni şi renunţarea la litigiu”.

”Cu Rompetrol avem un litigiu de foarte mulţi ani, un litigiu în care nimeni din partea română nu a avut curaj să ia decizii. Să negocieze şi să ia o decizie. În ceea ce mă priveşte, cu mandatul pe care mi l-am asumat, acela de a rezolva tot ce nu s-a rezolvat în ultimii 10 sau 20 de ani, am format o echipă de negociere, s-a ajuns la un acord, care înseamnă 200 de milioane pentru o parte din acţiuni şi renunţarea la litigiu, ştiţi că noi avem procese în instanţă între statul român şi Rompetrol, dar mai important decât cei 200 de milioane este obligaţia celor de la KazMunayGaz de a face un fond de investiţii de un miliard în România. Prima investiţie importantă cred că se va face tocmai în actuala rafinărie şi mai departe în terminalul de la Năvodari, de la Midia, un miliard, dincolo de 200 de milioane pentru buget. Un miliard care se investeşte în România este un lucru foarte bun şi la fel voi face pentru toate celelalte companii, care vor să investească în România”, a explicat premierul.

Victor Ponta declara, la 13 februarie, că dacă nu se va ajunge la o înţelegere între statul român şi Rompetrol în privinţa creanţei datorate de companie, o decizie a instanţei ar putea duce la noi repercusiuni.

„Este un proces pe rol. Luni, este noul termen. Oferta celor de la Rompetrol era greu acceptabilă de autorităţile române. Acum sunt negocieri. Dacă ajungem până luni la o înţelegere, cu atât mai bine. Dacă nu, decide instanţa. În funcţie de decizie, pot apărea şi alte repercusiuni. Sper că putem să ajungem la un acord benefic, atât pentru stat, cât şi pentru Rompetrol’, afirma premierul.

Statul român deţine în prezent, prin Ministerul Finanţelor Publice, 44,69% din acţiunile companiei Rompetrol Rafinare după ce, în 2010, Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor (AGEA) Rompetrol a decis conversia în acţiuni a unor datorii către stat ale companiei. În Hotărârea AGA din 30 septembrie 2010, a fost aprobată majorarea capitalului social al companiei cu 1,9 miliarde lei, emiterea de noi acţiuni şi atribuirea acestora, în mod direct către stat, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice.

În anul 2003, statul, prin Ministerul Finanţelor Publice, a subscris obligaţiuni emise de societatea Rompetrol Rafinare Constanţa în valoare totală de 2.177.699.871,86 lei, prin anularea obligaţiilor bugetare reprezentând taxa pe valoarea adăugată, accize, contribuţia la Fondul special al drumurilor publice, precum şi majorările de întârziere, dobânzile, penalităţile şi penalităţile de întârziere – datorate şi neachitate de către companie. Scadenţa pentru răscumpărarea obligaţiunilor a fost stabilită pentru 30 septembrie 2010, dată la care AGEA Rompetrol rafinare a decis majorarea capitalului societăţii cu 1,971 miliarde de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
OPPO a lansat la nivel global seria Find X8, Europa fiind regiunea care prezintă în exclusivitate modelul premium, Find X8 Pro, disponibil inclusiv în România. ...
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, în valoare de 750 milioane de lei
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, ...
UniCredit Bank anunță finalizarea cu succes a unei noi emisiuni de obligațiuni corporative în lei (negarantate, de rang ...
95% dintre gospodăriile din marile orașe ale UE aveau acces la internet anul trecut
95% dintre gospodăriile din marile orașe ale UE aveau acces la internet anul trecut
Anul trecut, 95% dintre gospodăriile aflate în oraşele mari din Uniunea Europeană aveau acces la internet, comparativ ...
Aurul bate un nou record și ajunge la 415,32 lei gramul
Aurul bate un nou record și ajunge la 415,32 lei gramul
Gramul de aur s-a scumpit vineri cu 9,4105 lei (2,32%), ajungând la o cotaţie de 415,3204 lei, de la 405,9099 lei, cât ...