CE și-a extins ancheta în privința unui posibil ajutor de stat acordat de Ungaria pentru construirea unei fabrici Samsung

Comisia Europeană a extins investigaţia care durează de aproape doi ani privind acordarea unui posibil ajutor de stat acordat de Ungaria grupului sud-coreean Samsung SDI Co Ltd pentru uzina care produce baterii pentru automobilele electrice, după ce Budapesta a transmis noi informaţii, transmite Reuters, citată de Agerpres.
AGERPRES - mar, 29 iun. 2021, 20:18
CE și-a extins ancheta în privința unui posibil ajutor de stat acordat de Ungaria pentru construirea unei fabrici Samsung

Samsung SDI, o companie afiliată a concernului Samsung Electronics Co Ltd, a început în 2018 să producă baterii destinate automobilelor electrice la o uzină din Goed, 30 de kilometri nord de Budapesta, Ungaria. Această facilitate are o capacitate de producţie de 50.000 de baterii pe an.

În octombrie 2019, Comisia Europeană a deschis o investigaţie pentru a evalua dacă planurile Ungariei de a acorda ajutor de stat de 108 milioane de euro (128,5 milioane de dolari) îndeplinesc reglementărilor blocului comunitar privind concurenţa.

„Acum Ungaria argumentează că Samsung ar fi putut beneficia de o subvenţie pentru investiţii şi de reduceri de taxe, dacă ar fi ales o locaţie în afara UE, ceea ce sporeşte viabilitatea desemnării Ungariei pentru a găzdui uzina”, a apreciat Executivul comunitar.

De asemenea, Budapesta a prezentat dovezi care arată că Samsung a căutat în Europa o locaţie alternativă pentru unitatea sa.

În februarie, Samsung SDI anunţa că va investi 942 de miliarde de woni (849 de milioane de dolari) pentru a-şi extinde uzina din Ungaria care produce baterii pentru automobilele electrice.

Samsung SDI, printre clienţii căreia se numără Ford Motor Co şi BMW AG, analizează, de asemenea, posibilitatea construirii unei a doua uzine de baterii în Ungaria, însă deocamdată nu a fost decis un calendar pentru lucrările de construcţie, a precizat un oficial al grupului sud-coreean pentru Reuters.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...