„Potrivit mărturiilor pe care le-am strâns, rebelii au folosit arme chimice, făcând uz de gaz sarin”, a declarat del Ponte, într-un interviu acordat postului de radio elveţiano- italian, în noaptea de duminică spre luni.
„Anchetele noastre vor trebui aprofundate, verificate şi confirmate prin noi mărturii, dar potrivit a ceea ce am putut stabli până în prezent, pentru moment opozanţii regimului sunt cei care au folosit gaz sarin”, a adăugat del Ponte, care este fost procuror al Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie.
Ea a explicat că cercetările Comisiei de anchetă a ONU, care urmează să îşi prezinte observaţiile la următoarea sesiune a Consiliului pentru Drepturile Omului în iunie, este departe de a se fi încheiat.
Ea a precizat că anchetele în curs ar putea să stabilească dacă Guvernul lui Bashar al-Assad a folosit sau nu astfel de arme chimice.
Sarinul este un gaz puternic neurotoxic, descoperit înaintea celui de-al Doilea Război Mondial în Germania şi folosit în metroul din Tokyo în 1995.
În afară de inhalarea sa, simplul contact cu pielea a acestui gaz blochează transmiterea influxului nervos şi provoacă moartea prin stop cardio-respirator. Doza letală este de jumătate de miligram pentru un adult. Acesta este inodor şi invizibil.
Victimele se plâng mai întâi de dureri de cap puternice şi prezintă pupile dilatate. Ulterior au loc convulsii, stop respirator şi coma care precede decesul.
Acesta poate fi folosit pe cale aeriană, degajându-se în special în urma exploziei muniţiilor, dar poate fi utilizat şi la otrăvirea apei sau hranei, potrivit Centrului pentru controlul şi prevenirea bolilor (CDC) din Atlanta.