Ministerul Finanțelor a prelungit valabilitatea programelor IMM Invest și Agro Invest

Ministerul Finanțelor a anunțat vineri că a fost aprobată de către Comisia Europeană solicitarea sa adresată în baza Cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat, de a prelungi programul IMM Invest România și subprogramul Agro IMM Invest, începând cu data de 1 iulie 2021 până la data de 31 decembrie 2021, și de a majora plafoanele schemei de ajutor de stat de la 800.000 de euro la 1.800.000 de euro pentru fiecare întreprindere.
Ion Dobreanu - vin, 02 iul. 2021, 17:12
Ministerul Finanțelor a prelungit valabilitatea programelor IMM Invest și Agro Invest

Demersurile Ministerului Finanțelor au fost făcute ca urmare a impactului benefic pe care programele l-au avut asupra economiei, cât și a interesului IMM-urilor de a accesa în continuare credite cu garanții de stat, se specifică în comunicatul transmis.

„Aprobarea Comisiei Europene de continuare a programului IMM Invest România și a subprogramului Agro Invest, vine ca o recunoaștere a adecvării și eficienței măsurilor de sprijin care susțin mediul antreprenorial românesc. Infuzia de capital atrasă prin programul IMM Invest în anul 2020, care a depășit 15 miliarde lei, prin acordarea a peste 25.500 de credite garantate de stat, continuă și în anul 2021.

O altă veste bună este că, prin decizia Comisiei Europene, suntem în măsură să majorăm plafoanele schemei de ajutor de stat, pentru a putea susține accesul la finanțare a peste 58.000 de beneficiari în cei doi ani de funcționare a Programului, în limita plafonului anual de garantare, în valoare de 15 miliarde lei.

Până în prezent, Ministerul Finanțelor prin FNGCIMM, a alocat IMM-urilor sume de peste 222 milioane de lei, pe parcursul anului 2020, și peste 246 milioane de lei, pe parcursul acestui an, reprezentând comisioane și dobânzi. Aceste date arată că programele dezvoltate sunt un succes care plasează economia României într-un grafic de dezvoltare ascendent”, a declarat Alexandru Nazare (foto), ministrul Finanțelor.

Aferent aprobării Comisiei Europene de a continua Programul IMM Invest, Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a îmbunătățit procedura de implementare a programului prin majorarea plafoanelor schemei de ajutor de stat, de la 100.000 euro la 225.000 de euro pentru companiile care realizează producție primară de produse agricole, de la 120.000 euro la 270.000 de euro pentru companiile din sectorul pescuitului și acvaculturii și de la 800.000 de euro la 1.800.000 de euro pentru fiecare întreprindere care isi desfasoara activitatea in domeniul alimentar.

De asemenea, cuantumul împrumuturilor a fost dimensionat în funcție de necesarul de lichidități și de dimensiunea întreprinderii, respectiv 18 luni în cazul IMM-urilor sau 12 luni în cazul întreprinderilor mici cu capitalizare de piață medie.

Conform datelor FNGCIMM, la data de 30 iunie 2021, au fost înregistrate în aplicația instituției un număr de 8.144 de solicitări de garantare, din care 7.252 sunt aferente Programului IMM Invest, indicând un grad de consum al plafonului alocat inițial de peste 44%, restul de 891 de solicitări fiind în cadrul Subprogramului Agro IMM Invest, cu un grad de consum al plafonului alocat inițial de peste 85%. Pe parcursul a două luni de funcționare a Programului, au fost aprobate 4.106 credite, cu o valoare de finanțare de aproximativ 3,72 de miliarde de lei și o valoare de garantare de aproximativ 3,05 miliarde de lei.

Despre FNGCIMM

Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) este o instituție financiară nebancară, cu capital de risc, înființată în scopul facilitării accesului IMM-urilor la finanțări, prin acordarea de garanții pentru instrumentele de finanțare contractate de la bănci comerciale sau din alte surse. FNGCIMM instrumentează programe guvernamentale destinate relansării economice, dezvoltării mediului de afaceri, precum și creării și susținerii de locuri de muncă, funcționând ca o societate comercială pe acțiuni, cu acționar unic statul român, sub supravegherea prudențială a Băncii Naționale a României.

Garanția FNGCIMM SA – IFN este de maxim 80% din valoarea împrumutului, fără a depăși suma de 2,5 milioane de euro/beneficiar și se emite la solicitarea instituțiilor finanțatoare partenere, pentru finanțări aprobate, pe baza analizei documentelor prezentate de către finanțator.

FNGCIMM SA – IFN colaborează cu 27 instituții financiare în baza unor convenții de lucru. Garanția FNGCIMM SA – IFN este cea mai lichidă garanție, plătibilă în maxim 90 zile de la solicitarea de plată a finanțatorului, însoțită de documentația completă.

FNGCIMM SA – IFN asigură o acoperire teritorială națională, răspunzând solicitărilor întreprinzătorilor prin toate cele 3 sucursale, 2 reprezentanțe și 3 filiale. în baza apartenenței sale la Asociaia Europeană a Instituiilor de Garantare – asociație ce reunește 47 de fonduri de garantare mutuale, private și publice, bănci de dezvoltare și fonduri de contragarantare din 23 de state membre ale UE, precum și din Turcia, Serbia, Bosnia și Herzegovina, Federația Rusă și Kosovo).

 

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...