Evenimentul s-a desfășurat în prezența ambasadorului Confederației Elvețiene în România, Arthur Mattli, secretarului de stat în Ministerul Educației, Radu Szekely, autorităților brașovene și reprezentanților mediului de afaceri din domeniul turismului.
,,Este o extraordinară și mare plăcere pentru mine să fiu astăzi alături de dumneavoastră. Deschiderea unui hotel este ceva special, dar deschiderea unei școli de management hotelier așa cum este cea pe care o avem astăzi la Brașov este ceva foarte special. Felicit winsedswiss pentru acest succes. Într-un timp foarte scurt, în condiții dificile, ați făcut imposibilul posibil. Fără îndoială, această școală hotelieră va contribui semnificativ la dezvoltarea industriei hoteliere și a turismului brașovean. Sistemul de licențiere a celei mai vechi și dintre cele mai bune școli hoteliere din lume, Școala de Management Hotelier din Laussane, este o garanție pentru o educație de înaltă calitate în Poiana Brașov”, a declarat ambasadorul Elveției, Arthur Mattli.
Cursurile ohma Brașov vor debuta cu programul de formare profesională „Administrare Hotelieră“, modulul „Începător“, iar studenții vor putea aprofunda, prin practică, cunoștințele teoretice, respectând principiile sistemului de învățământ dual pe model elvețian. Școala va funcționa în cadrul hotelului ohma (fostul hotel Casa Viorel) din Poiana Brașov, unitate preluată în gestiune de winsedswiss.
„Am ales un hotel-emblemă, cu tradiție și potențial, pentru a fi gazda studenților noștri, deoarece ne dorim să îmbinăm tradiția cu modernitatea, să refacem sistemul de învățământ dual și, totodată, să revigorăm și să profesionalizăm spiritul ospitalier al românilor. Din acest motiv, vom alege studenții academiei în baza a două criterii fundamentale: pasiunea și bunul-simț. Vom gestiona acest hotel cu suportul experților noștri care sunt, în același timp, instructori în academia ohma, certificați EHL. Astfel, asigurăm un lanț valoric, de la student la oaspete. Îndeplinim o funcție dublă: de a educa și de a repoziționa învățământul dual vocațional profesional. O meserie bună, recunoscută printr-un atestat sau o diplomă internațională, le oferă studenților libertatea de a-și alege locul de muncă, de la absolvirea școlii sau chiar din timpul școlarizării”, a declarat Ray Iunius, directorul general al grupului winsedswiss.
În cadrul academiilor ohma, pot fi parcurse programe vocaționale ce asigură calificarea și specializarea cursanților în patru domenii profesionale – Culinar, Servicii de Alimentație Publică, Recepție și Cazare, Administrare Hotelieră – pentru obținerea Diplomei Profesionale fiind necesară parcurgerea a trei module independente, a câte 6 (șase) luni fiecare, corespunzătoare stadiului de pregătire și a experienței fiecărui candidat – Începător, Intermediar și Avansat – a căror absolvire este atestată de certificate VET by EHL (Vocational Education and Training by École hôtelière de Lausanne). Persoanele care au deja experiență în domeniul de interes se pot înscrie direct la modulele nivel mediu sau avansat, fără a-l parcurge pe cel pentru începători, prin echivalarea experienței acumulate.
Cursanții și absolvenții academiei sunt consiliați și sprijiniți în identificarea de stagii și locuri de muncă în industrie, corespunzătoare pregătirii lor, atât în țară, cât și în străinătate, de specialiștii în recrutare și plasare de personal, prin intermediul agenției de mediere pe piața forței de muncă talent by winsedswiss.
În plus, celor care vor dori să-și continue studiile în mediul universitar la École hôtelière de Lausanne, după absolvirea cursurilor ohma, le va fi echivalat anul pregătitor obligatoriu programului universitar EHL, aceștia intrând direct în procesul de selecție.
În cadrul academiei, cursurile se susțin în limba engleză, prin urmare este necesar ca studenții să aibă minimum nivelul B2 conversațional.
În septembrie 2020, winsedswiss a inaugurat la Oradea prima academie din România sub egida École hôtelière de Lausanne – ohma by winsedswiss – ai cărei absolvenți efectuează, în prezent, stagii de practică în locații partenere ale WEG, din țară și din afara acesteia.
Grupul educațional elvețian winsedswiss (World Institute of Service Education), cu filiale în România, Elveția și Serbia, are ca obiectiv principal dezvoltarea și furnizarea de programe educaționale pentru fiecare perioadă a vieții unui om, de la grădiniță la universitate și până la pensie. Aceste programe acoperă domeniul serviciilor, de la ospitalitate, comerț cu amănuntul la managementul sănătății, al sportului și al luxului.
École hôtelière de Lausanne (EHL) este un ambasador al ospitalității tradiționale elvețiene și un pionier în educația ospitalieră încă din 1893, cu peste 25.000 de absolvenți în întreaga lume, având mai mult de 120 de naționalități. EHL este prima școală de management al ospitalității care oferă programe preuniversitare și universitare în campusurile sale din Lausanne, Singapore și Chur-Passugg, precum și soluții de învățare online. Universitatea de științe aplicate este clasată pe primul loc de QS World University Rankings by Subject și CEOWorld Magazine, iar restaurantul său gastronomic este singura instituție educațională din lume care deține o stea Michelin.