CNAIR: Circulaţia pe podul peste pârâul Azuga va fi închisă marţi, timp de 3 ore

 Circulaţia pe podul peste pârâul Azuga de pe DN 1 se va închide, marţi, timp de 3 ore, iar traficul rutier se va desfăşura alternativ pe podul metalic, informează luni Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
AGERPRES - lun, 05 iul. 2021, 10:34
CNAIR: Circulaţia pe podul peste pârâul Azuga va fi închisă marţi, timp de 3 ore

Potrivit unui comunicat al CNAIR, circulaţia rutieră pe DN 1, segmentul kilometrul 135+332, va fi închisă în intervalul orar 10:00 – 13:00, pentru montarea celor două grinzi de pe partea stângă a podului.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a început pe 10 mai lucrările de reabilitare a podului Azuga. Acesta a fost construit în 1936, iar ultima consolidare s-a făcut în urmă cu 24 de ani. Între timp, fluxurile de trafic au crescut considerabil.

Termenul-limită de finalizare a lucrărilor este 15 decembrie 2021, însă, în urma unor discuţii aplicate cu antreprenorul, se vor face demersuri pentru încheierea mai rapidă a acestora.

„Reamintim că tranzitarea punctului de lucru pentru vehiculele având masa totală maximă admisă (MTMA) mai mare de 7,5 tone este interzisă, conform informaţiilor transmise anterior de CNAIR. Consultările pe această temă cu transportatorii s-au desfăşurat pe o perioadă de circa 5 luni”, a transmis, la acea dată, CNAIR.

Te-ar mai putea interesa și
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii germani
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii ...
Cancelarul german Olaf Scholz urma să candideze pentru un al doilea mandat la viitoarele alegeri anticipate, după ce popularul său ministru al Apărării Boris Pistorius - un posibil înlocuitor -......
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Un proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea unei strategii naționale privind dezvoltarea industriei până în ...
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Grupul antreprenorial românesc Simtel a intrat pe piața de energie electrică din Republica Moldova, cu deschiderea filialei ...
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic de 50 MW și are în plan încă unul de 100 MW
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic ...
Dezvoltatorul NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de malluri din România, va începe construcția primului parc fotovoltaic ...