UPDATE. CE investighează măsurile de sprijin în valoare de 190 de milioane de euro acordate TAROM. Chirițoiu, Consiliul Concurenței: Este absolut firesc

Comisia Europeană a anunţat luni că a deschis o investigaţie aprofundată pentru a evalua dacă măsurile de sprijin date de autorităţile române companiei aeriene TAROM sunt conforme cu normele UE privind ajutoarele de stat acordate întreprinderilor aflate în dificultate, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
AGERPRES - lun, 05 iul. 2021, 13:22
UPDATE. CE investighează măsurile de sprijin în valoare de 190 de milioane de euro acordate TAROM. Chirițoiu, Consiliul Concurenței: Este absolut firesc

UPDATE 13.38 Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței a declarat într-un comunicat de presă că „”În actualul context, în care industria aviatică a fost puternic afectată de izbucnirea epidemiei cu Covid 19, iar deciziile Comisiei Europene au fost deja atacate la Curtea Europeană de Justiție – inclusiv decizia DG Comp referitoare la ajutorul de stat pentru salvare acordat TAROM- este absolut firesc ca un ajutor de stat pentru restructurarea unei companii să fie autorizat după o analiză mai aprofundată.”

Guvernul şi Consiliul Concurenţei vor continua dialogul cu Comisia Europeană pe acest dosar, astfel încât să fie finalizat cât mai repede, iar în urma implementării planului de restructurare, compania să devină profitabilă. TAROM a beneficiat de un ajutor de stat de 19,3 milioane de euro pentru a acoperi pierderile cauzate în perioada 16 martie – 30 iunie 2020 de restricțiile impuse Guvern, pe fondul pandemiei de COVID-19.

Autoritățile române se află în discuții cu forul european pentru acordarea unui nou ajutor de stat pentru compensarea pierderilor din exploatare înregistrate de TAROM în perioada iulie-decembrie 2020. 

Știrea inițială

TAROM, compania română de transporturi aeriene deţinută de stat, se confruntă de ani de zile cu dificultăţi financiare. TAROM a primit de la statul român un împrumut de salvare temporar de aproximativ 36,7 milioane de euro, după aprobarea de către Comisie, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat în februarie 2020. La 28 mai 2021, autorităţile române au notificat Comisiei un plan de restructurare a companiei TAROM.

Planul de restructurare stabileşte un pachet de măsuri pentru raţionalizarea operaţiunilor TAROM, reînnoirea flotei companiei aflate în proces de învechire şi reducerea costurilor. România intenţionează să sprijine restructurarea printr-o finanţare publică de aproximativ 190 de milioane de euro. Acest sprijin ar urma să fie acordat sub forma unei injecţii de capital, a unei subvenţii şi a eliminării din bilanţ a datoriilor corespunzătoare valorii ajutorului pentru salvare (aproximativ 36,7 milioane de euro) şi a dobânzii aferente.

Normele UE privind ajutoarele de stat, în special Orientările Comisiei privind ajutoarele pentru salvare şi restructurare, permit statelor membre să sprijine, în anumite condiţii stricte, întreprinderile aflate în dificultate. Mai precis, se poate acorda ajutor pentru salvare pentru o perioadă de până la şase luni. După această perioadă, fie ajutorul pentru salvare trebuie să fi fost rambursat, fie statul membru trebuie să notifice Comisiei un plan de restructurare pentru a fi evaluat în conformitate cu normele privind ajutoarele de stat. Pentru ca ajutorul de restructurare să fie aprobat, planul trebuie să asigure faptul că viabilitatea întreprinderii poate fi restabilită fără a primi în continuare sprijin din partea statului, că aceasta contribuie într-o măsură suficientă la costurile restructurării sale şi că denaturările concurenţei generate de ajutor sunt eliminate cu ajutorul unor măsuri de compensare care includ, în special, măsuri structurale.

În acest stadiu, Comisia are îndoieli cu privire la faptul că planul de restructurare şi ajutorul pentru sprijinirea acestuia îndeplinesc condiţiile prevăzute în orientări.

Investigaţia aprofundată a Comisiei va examina în special: dacă planul de restructurare propus este adecvat pentru rezolvarea dificultăţilor companiei TAROM şi pentru restabilirea viabilităţii pe termen lung a acesteia într-un interval de timp rezonabil, fără să i se acorde în continuare ajutor de stat; dacă Tarom sau operatorii de pe piaţă ar urma să contribuie suficient la costurile de restructurare, asigurându-se astfel că planul de restructurare nu se bazează excesiv pe finanţarea publică şi că ajutorul este proporţional, precum şi dacă planul de restructurare ar urma să fie însoţit de măsuri adecvate de limitare a denaturărilor concurenţei create de ajutor.

Comisia îşi va continua investigaţiile pentru a afla dacă îndoielile sale iniţiale se confirmă.

Deschiderea unei investigaţii oferă României şi părţilor terţe interesate posibilitatea de a prezenta observaţii şi nu anticipează rezultatul acesteia.

Te-ar mai putea interesa și
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale în administraţia publică
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale ...
Inteligenţa artificială va fi folosită în administraţia publică din România, iar cel mai important proiect pregătit în momentul de faţă este aplicaţia unică a statului, a declarat,......
România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria
România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria
România şi Bulgaria se pot alătura pe deplin spaţiului Schengen de liberă circulaţie din ianuarie 2025, a declarat ...
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
Aproximativ 43% dintre companiile germane din România estimează o înrăutăţire a situaţiei economice în următoarele ...
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise ...