„Acum avem un sistem bancar mai competitiv, sănătos, multe bănci au revenit cu şanse de dezvoltare şi în continuare suntem interesaţi de noi achiziţii. Devine din ce în ce mai greu să achiziţionezi, dar după fiecare achiziţie, ca bancă am avut şi o creştere organică de unul-doi ani”, a declarat Omer Tetik, CEO al Banca Transilvania, în cadrul conferinţei ZF Bankers 2021..
Omer Tetik a subliniat că, dată fiind capitalizarea BT, apetitul de achiziţii este foarte mare şi există informaţii privind posibilitatea de cumpărare atât în zona băncilor, dar şi în zone percum IFN-uri sau firmele de leasing. „Anul trecut am crescut cota de piaţă fără achiziţii. A fost un an în care am dovedit că atunci când este nevoie de susţinerea băncii, suntem acolo”, a precizat Tetik.
În acest context, şeful Băncii Transilvania a arătat că tranzacţia cu Idea Bank nu a fost încă finalizată şi sunt aşteptate în continuare aprobarile Consiliului Concurenţei şi BNR. Omer Tetik spune că trendul este digitalizarea, chiar dacă „Digitalizarea nu poate să vină doar din sistemul bancar. Trebuie să avem un plan mult mai amplu care să implice şi administraţia fiscalăşi interacţiunea dintre firme”
Astfel, Tetik arată că nici Banca Transilvania, nici băncile competitoare nu cred că există un produs sau serviciu care să nu poată fi oferit digital. Cu toate acestea, şeful BT nu pare să acorde o încredere foarte mare viitorului fintech-urilor. „Pe de altă parte, nu prea vedem fintech-uri profitabile, chiar dacă anunţă creşteri mari. Nu ştim nici cât sunt de sustenabile sunt. În plus, un cuvânt important în relaţia dintre bancă şi client este încrederea. Clienţii cred că gândesc altfel când vor să facă un depozit sau să ia un credit. În continuare cred că sistemul bancar, dacă face paşi corecţi, vom fi în continuare mult mai în faţă decât fintech-urile din multe puncte de vedere; de la acţionariat şi transparenţă până la servicii şi produse oferite”.
Cu o capitalizare bursieră de peste 3,1 miliarde de euro, Banca Transilvania este numărul unu în sistemul bancar românesc, şi una din puţinele bănci cu capital majoritar autohton. BT a crescut susţinut după criza din 2007-2008, ajungând pe primul loc în sistem după câteva achiziţii succesive: Volksbank, BancPost şi ultima nefinalizată momentan, IdeeaBank.